Volumul „Sfârşitul Ceauşeştilor“ al jurnalistului Grigore Cartianu a fost lansat, ieri, de Editura „Adevărul” în patru reprize, începând de la ora 13.00 până la ora 19.00. Până duminică, în ultima zi a târgului, vor avea loc 22 de astfel de manifestări speciale dedicate volumului. Astăzi, Grigore Cartianu s-a aflat acolo şi a avut o serie de invitaţi de seamă care au vorbit despre căderea dictaturii din România. Vă invităm să urmăriţi aici pas cu pas cele mai importante momente ale evenimentului.
FOTOGALERIE
Update, ora 19.30 Ultima intervenţie a zilei la lansarea cărţii „Sfârşitul Ceauşeştilor". Grigore Cartianu îl are ca invitat pe revoluţionarul Constantin Isac
Ultimele autografe au fost semnate de jurnalist la ora 19.30. Mâine, sâmbătă şi duminică vor urma alte întâlniri cu martori importanţi ai evenimentelor de acum 20 de ani. Trei ofiţeri de la Târgovişte, martori la execuţia Ceuaşeştilor, au venit astăzi la lansarea-maraton a cărţii lui Grigore Cartianu.
Constantin Isac a trecut prin momente teribile în noaptea de 23 spre 24 decembrie. „La 20 de ani de la evenimentele din 89, eu le numesc aşa pentru că a fost şi Revolutie, şi lovitură de stat şi revoltă, din toate a fost câte ceva. Pentru mine a fost o Revoluţie. Eram unul dintre cei care doream căderea Ceauşeştilor şi a comunismului. Doream ca în România să trăim ca în Germania", şi-a început istorisirea revoluţionarul.
„Teroriştii au fost creaţi, i-am văzut la televizor şi atunci am trecut de partea lui Iliescu. L-am crezut curat, dar nu a fost aşa", a mai spus Isac.
El a mai povestit cum a fost înfiinţat Frontul Salvării Naţionale, arătând lista cu persoanele care făceau parte din acel grup. La numărul 0 a fost trecut Ion Iliescu, pentru că a fost uitat. „Uitasem să-l trecem pe listă", a spus Isac. „Cine şi-a amintit de el?", a întrebat Cartianu. „Generalul Guşe!" A urmat