Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Datele prezentate Consiliului Științific nu au fost nici de această dată suficiente

Publicat in Adevarul, joi 10 iunie 2010 ·

La orele prânzului se va pune punct în ceea ce priveşte ilegalitatea făcută în Parcul Naţional Semenic Cheile Caraşului. Întâlnirea are loc la sediul celor care răspund de rezervaţie, iar reprezentanţii Consiliului Judeţean Caraş-Severin vor trebui să fie şi ei prezenţi.

Ora 21.00

După aproape opt ore de discuții, unii ar spune aprinse, verdictul în cazul clădirii de pe Semenic a fost dat. Membrii Consiliului Științific al Parcului Național Semenic Cheile Carașului nu au fost de acord nici de această dată cu lămuririle aduse de reprezentanții Consiliului Județean. Din datele pe care le deținem deocamdată este vorba de o serie de măsuri care trebuie respectate atât de constructor cât și de beneficiarul construcției. Conform unei surse demne de încredere, „deocamdată se așteaptă aplicarea măsurilor ce prevăd și soluții pertinente“. Dintre principalele măsuri care atrebuie luate imediat menționăm că se numără refacerea proiectului clădirii și atuparea șanțului de drenaj. Conform ultimelor reglementări în ceea ce privește zonele de habitat protejate prin lege, orice construcție are nevoie de „undă verde“ de la Comisia Europeană.

Astăzi ora 11.00

Membrii Consiliului Ştiinţific al Parcului naţional Semenic Cheile Caraşului se întâlnesc în câteva ore pentru a asculta părerea reprezentanţilor Consiliului Judeţean asupra clădirii din rezervaţia naturală. „Cei de la Consiliul Judeţean au solicitat o întâlnire pentru a expune şi punctul lor de vedere“, a declarat Silviu Constantin, preşedintele Consiliului Ştiinţific. Această întâlnirea are loc în ciuda faptului că în luna martie a fost respins studiul de impact pe motive că nu demonstrează că în zona de construcţie nu se află o porţiune dintr-o arie protejată, mai exact turbărie activă.

Remedierea situaţiei...

Mai bine de şase luni, firma constructoare a săpat şi finalizat fundaţia unei

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acsinte Gaspar, fost judecător al Curții Constituționale a României, a murit

Mediafax acum 11 minute
Fostul judecător al Curții Constituționale a României și fost politician, Acsinte Gaspar, a murit. Marți, Curtea Constituțională a României a publicat un ferpar în memoria fostului membru, anunță gandul.ro. „Curtea Constituțională a României anunță

CFR Călători a anunțat pe ce rută vor circula cele patru noi trenuri modernizate cu bani din PNRR

HotNews acum 22 minute
CFR Călători anunță că, începând din zilele de 3 și 4 iunie, vor circula pe ruta Brașov – București Nord – Constanța patru noi trenuri modernizate prin PNRR. Din 16 aprilie circulă primul astfel de tren modern, format din locomotivă + patru vagoane.

Petrolul Ploiești l-a prezentat oficial pe Liviu Ciobotariu în funcția de antrenor principal

Mediafax acum 27 minute
Tehnicianul în vârstă de 54 de ani va conduce primul antrenament al „lupilor galbeni” pe 9 iunie, la reunirea lotului. Ultima dată pe banca lui FC Botoșani, Ciobotariu este unul dintre antrenorii cu experiență solidă în Liga 1, având de-a lungul car

Ministrul Energiei: O cotă redusă de TVA la energie poate fi o soluţie, dacă vrem să aibă românii facturi mai mici

G4Media acum o ora
Ministerul Energiei şi-a propus să vină cu măsuri de reducere a anumitor costuri pentru scăderea facturilor la energie şi una dintre soluţii poate fi o cotă mai mică de TVA, însă decizia va fi a Guvernului şi a Ministerului de Finanţe, a declarat, m

Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, vine în România într-o vizită oficială

Ziua Constanta acum 49 minute
Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, va efectua o vizită oficială în România săptămâna viitoare, pe data de 10 iunie. El va fi primit de către președintele României, Nicușor Dan, iar după o primă întâlnire oficială vor merge împreună la baza miliară de

Nicușor Dan va vorbi marți cu o șefă din Comisia Europeană despre PNRR: „Bineînţeles, noi am promis multe şi nu am făcut nimic. Dar acum este o nouă administraţie”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că va avea o discuţie telefonică, marţi, cu directorul general al SG RECOVER – Task Force pentru Redresare şi Rezilienţă din cadrul Secretariatului General al Comisiei Europene, Celine Gauer, transmite Agerpres. „

Cod galben privind viituri rapide şi posibile inundaţii locale, în zece judeţe

News.ro acum 2 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind viituri rapide şi posibile inundaţii locale, valabilă până miercuri la prânz, în judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov. Potrivi

Aproximativ 20.000 de lire sterline, găsite în bagajul de mână al unui bărbat pe Aeroportul Internaţional Timişoara/ El nu a putut justifica banii

G4Media acum o ora
Un bărbat de 33 de ani care a sosit de la Londra pe Aeroportul Internaţional Timişoara avea în bagajul de mână aproximativ 20.000 de lire sterline, bani pe care nu i-a putut justifica. Suma a fost reţinută de Biroul Vamal, transmite News.ro. Urmăreș

Ministerul Educației și Cercetării a demarat evaluarea unităților de cercetare-dezvoltare-inovare

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Educației și Cercetării a anunțat, marți, 3 iunie 2025, începerea evaluării unităților de cercetare-dezvoltare-inovare din sistemul național, care va duce apoi la reorganizarea arhitecturii și a mecanismelor fundamentale ale sistemului na

Nicușor Dan, întrebat despre DOSARUL anulării alegerilor din 2024: ”Nu este prima, prima urgență acum. Urgențele sunt deficitul și Guvernul”

Gandul acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că angajarea unor specialiști care să cerceteze de ce s-au anulat alegerile prezidențiale din decembrie 2024 nu este „prima urgență”, dar că acest lucru se va întâmpla. Șeful statului a fost întrebat dacă

Vremea

București
acum

30°
mar.

17°/30°
mie.

20°/31°
joi

19°/32°
vin.

19°/30°
Iasi
acum

30°
mar.

17°/32°
mie.

16°/26°
joi

17°/30°
vin.

18°/29°
Constanta
acum

29°
mar.

16°/30°
mie.

17°/24°
joi

18°/23°
vin.

18°/21°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

15°/30°
mie.

15°/26°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
Timisoara
acum

29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/30°
joi

18°/32°
vin.

18°/31°