De mai bine de trei ani, Chris este voluntar al Peace Corps şi trăieşte în România. Cu accent de ardelean, americanul vorbeşte o română foarte limpede, pigmentată cu expresii bihorene. Sursa: Chris Fontanesi
„Eu niciodată nu am fost bun la limbi străine. Niciodată. Primeam note care pentru voi ar fi note de şase, la fiecare curs de spaniolă şi de italiană. Şi când am ajuns aici am zis "Gata. Învăţ ca lumea limba română". Şi m-am străduit”, povesteşte Chris, care spune că învăţarea limbii române este una dintre cele mai mari realizări ale sale.
Înainte de a ajunge pe aceste meleaguri, Chris Fontanesi trăia în San Diego, avea propria firmă la 23 de ani şi, în linii mari, îi mergea bine. Însă la un moment s-a hotărât să încerce altceva: a intrat în Peace Corps şi a fost trimis în România.
"Nu făceam nimic: trăiam, mâncam, dormeam"
„Eram acasă şi voiam să fac ceva. Noi avem o expresie: „voiam să fac ceva mai mare decât mine”. Mă simţeam ca şi calul moţilor: mă duceam la lucru şi mă duceam acasă. Şi în fiecare zi era exact la fel. Nu făceam nimic: trăiam, mâncam, dormeam. Şi am aflat despre Peace Corps. Am aplicat şi peste trei-patru luni am primit scrisoarea asta dacă nu vreau să mă duc în România”, spune tânărul de 26 de ani.
În San Diego, avea o firmă de „business continuity plans”: un nume pompos, dar o muncă destul de plicticoasă, după cum spune Chris. Practic, el concepea planuri care să coordoneze raporturile dintre angajaţii firmelor mari în situaţii de urgenţă, astfel încât toată lumea să ştie cum să reacţioneze.
"Nu aveam datorii la bănci, nu aveam nevastă, nu aveam copii: nimic nu m-a oprit"
„În America e foarte uşor să deschizi o firmă. Durează o oră să faci hârtiile şi peste două zile ai firma. Mergea bine, dar era plictisitor. Nu voiam să trăiesc doar ca să lucrez sau să trăiesc pentru bani. Şi aveam
