Specialiştii spun că generalul Iacob Lahovary, evacuat din capela de la Bellu pentru a face loc rudelor lui Marian Vanghelie, a fost o personalitate marcantă la nivel naţional şi european. În România a fost zi de doliu naţional la 8 februarie 1907, când a murit generalul Iacob Lahovary. Toate marile ziare europene au consemnat pe larg tristul eveniment.
În ziua de 8 februarie 1907 Bucureştiul amuţise. O ţară întreagă aflase că generalul Iacob Lahovary (16 ianuarie 1846- 7 februarie 1907) încetase din viaţă la 61 de ani. Îl răpusese cancerul de intestin gros de care suferea. Ziarele din toată Europa publicau ferpare lungi cu cel care fusese în ultimii trei ani, în calitate de ministru de Externe, unul dintre cei mai abili diplomaţi de pe continent.
Capitala paralizată, „a murit generalul"
De dimineaţă Parlamentul îşi închisese porţile. Nu înainte ca Senatul şi „Camera" să decreteze zi de doliu naţional. Teatrele îşi anulau spectacolele de seară. Pe străzi apăruseră din loc în loc drapele îndoliate. La biroul său, un domn respectabil, cu mustaţa răsucită, compunea un articol despre Lahovary. Era Take Ionescu, viitor prim‑ministru al României.
„Ţara întreagă a suferit o pierdere prin moartea generalului care era una din figurile ei cele mai populare", dicta Ionescu către secretarul său. Ziarul „Adevărul" de atunci descria momentul: „În tot timpul dictarei d. Take Ionescu a plâns ca un copil". Argumentul suprem că „ţara întreagă" îl regreta pe Lahovary, cum susţinea Ionescu, avea să se afle în ziua înmormântării.
Râuri de oameni se scurgeau pe marile bulevarde către „Biserica Albă" unde se forma cortegiul funerar. Un reportaj publicat în „Adevărul" de atunci creionează perfect atmosfera acelei zile solemne. „Coroanele sunt aşa de numeroase încât nu mai au loc în biserică. Piaţa din faţa bisericii este plină, de asemenea, de coroane. În acest
