Peste 70 de oameni din statul american Louisiana au avut probleme de sănătate din cauza mareei negre din Golful Mexic, potrivit unui raport săptămânal al Departamentului Sănătăţii şi Spitalelor, citat de AFP. Sursa: Reuters
Opt dintre acestea au avut nevoie de spitalizare. Cei afectaţi au prezentat simptome precum gât iritat, tuse, dificultăţi respiratorii, iritarea ochilor, greaţă, dureri în piept şi dureri de cap. Cincizeci dintre ei lucrează pe platforme petroliere sau au participat la diverse operaţiuni după explozia din Golful Mexic.
Alţi 21 s-au îmbolnăvit chiar în locuinţele lor, din cauza mirosului.
Pe 20 aprilie, 11 persoane au murit în explozia produsă la platforma Deepwater Horizon, la 80 de kilometri de coastele statului Louisiana. Scurgerile de petrol au provocat un dezastru ecologic, omorând sute de vieţuitoare şi afectând ireversibil ecosistemul. Mii de persoane şi nave iau parte la operaţiunile de curăţare.
Potrivit grupului britanic British Petroleum (BP), până în acest moment, pagubele se ridică la 1,43 miliarde de dolari.