Gabriel Sandu, ministrul Comunicațiilor, a declarat, vineri, că are în calcul disponibilizarea a 25% din cei 149 de angajați ai instituției pe care o conduce.
Potrivit ministrului Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI), prezent în cadrul unei conferințe organizate de Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Informatică, disponibilizările vor avea la bază criteriul competenţei. Salariaţii vor fi evaluaţi, după care se vor lua deciziile de concediere. De asemenea, Societatea Naţională de Radiocomunicaţii (Radicom) va disponibiliza 800 din cei 1.800 de angajaţi, până la sfârşitul anului.
Recent a fost adoptată Hotărârea de Guvern prin care Societatea Naţională de Radiocomunicaţii (SNR) va fi reorganizată, proces care vizează realocarea a 700-800 de salariaţi, din cei 2.000 existenţi. În plus, vor fi reduse primele, sporurile şi alte cheltuieli operaţionale. Per total, aceste măsuri vor genera economii de 76,78 milioane de lei până în 2012.
Sandu a mai spus că ia în calcul fuziunea Institutului Naţional de Studii şi Cercetări pentru Comunicaţii (cu 30 de angajați) cu Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Informatică (cu 200 de angajați), însă nu a fost luată nicio decizie până acum. "Propunerea către ministerul Educației este făcută de șase luni, nu am primit încă un răspuns", a declarat el. În ceea ce privește eventuale disponibilizări, în cazul celor două institute, ministrul Comunicațiilor a propus disponibilizarea a un sfert din totalul angajaților din cele două.
Nu avem 500 de milioane de euro pentru eRomânia
Deși Sandu spune că Ministerul nu are fonduri pentru finanțarea eRomânia, el precizează că speranțele pentru implementarea acestuia sunt puse în accesarea unor fonduri europene. În plus, banii alocați pentu dezvoltarea internetului în bandă largă sunt transferați către eRomânia. Potrivit ministrului Com