În liceu şi în facultate (asta se întâmpla demult, prin anii 70-80 ai veacului trecut) profesorii de Economie politică şi cei de Istorie trudeau să ne bage în cap ideea superiorităţii societăţii socialiste faţă de mârşava orânduire (societate) capitalistă. În paranteză fie spus, profesorii cu pricina (cei care nu s-au pensionat încă) predau şi acum aceleaşi discipline, doar că acum predică din amvonul catedrelor superioritatea capitalismului faţă de aberaţia socialismului/ comunismului. În fine...

Cum spuneam, când venea vorba despre crizele economice specifice capitalismului, dascălii mei puneau fenomenul pe seama hulpavei clase exploatatoare. Iar, pentru a ieşi din criză, capitaliştii veroşi apelau, cu cinism, la metoda "curbelor de sacrificiu". Altfel spus, resuscitarea economiei se făcea exclusiv pe seama proletariatului, a celor mulţi şi asupriţi, a celor pe care cântecul îi îndemna să "se scoale" şi să pornească la "lupta cea mare". Proletariatul se scula, pornea la luptă (vezi, de exemplu, episodul Griviţa 1933). Atunci, capitalistul nemilos îi dădea proletarului sculat direct la capul lui de sărăntoc nenorocit (vezi episodul anterior amintit şi basmul cu Vasile Roaită, atârnatul de sirenă).

Vremurile s-au schimbat: la anul 2010, socialismul s-a săvârşit cu desăvârşire la sate şi la oraşe, profesorii care odinioară predau socialismul ştiinţific s-au metamorfozat în specialişti în subtilităţile economiei de piaţă, iar cei care predau istoria Partidului Comunist se dau acum de ceasul morţii să demonstreze cum acelaşi partid a fraudat masiv alegerile din 1946. Am intrat în normalitate. Deodată, brusc şi fără a băga noi de seamă, ne-a năpădit criza. Taman când, citez din memorie, economia românească "duduia" mai tare. Producţie, ioc, bani, ioc, ioc peste tot. Cu vistieria goală, tânărul nostru stat capitalist a întins mâna la cupida mare finanţă mon