În această săptămână, la Istanbul, Occidentul şi Rusia s-au descurcat de minune în cel mai "aprig" aşa-zis război al gazelor. Între timp, la 2.000 de mile spre est, incontestabila Chină a făcut următoarea mutare prin semnarea unui acord preliminar pentru conducta de gaze naturale uzbece în Xinjiang, şi a sprijinit a patra rundă de sancţiuni acordate de ONU împotriva Iranului cu condiţia că acesta să continue comerţul cu benzină cu Teheranul, titrează Foreign Policy.

Lupta se dă pentru aprovizionarea Europei cu gaz natural şi pentru toate implicaţiile economice şi politice care vin odată cu aceasta. Giganta companie energetică Gazprom asigură aproximativ 25 % din gazul Europei - cifra se ridică la 100 % în Finlanda şi statele baltice - în timp ce Washingtonul şi multe naţiuni care au făcut parte din fostul bloc sovietic văd acest lucru ca pe o armă rusă puternică pe plan economic şi politic. De trei ori în ultimii patru ani, Rusia a întrerupt fluxul de gaze naturale cu ţara vecină Ucraina, determinând Washingtonul şi statele europene să vrea să diminueze dominaţia Rusiei de piaţă prin găsirea unui ofertei concurente.

Proiectul Nabucco, o conductă de circa 3.300 km, care se ridică la 9 miliarde de dolari, a fost gândit pentru a livra aproximativ 30 de miliarde de metri cubi de gaze naturale de la Marea Caspică spre Europa şi în alte părţi.Planul Occidentului a determinat replica Moscovei la Nabucco, proiectul South Stream, notează Foreign Policy.

Rusia prevede construirea conductei South Stream de-a lungul aceluiaşi traseu ca Nabucco, dar cu un volum dublu de gaz.

Într-un fel, conflictul este o repriză a anilor '90, când Statele Unite şi Rusia concurau pentru a transporta bonificaţiile de petrol ale Azerbaidjanului. Atunci SUA a câştigat prima rundă a competiţiei, când conducta Baku-Ceyhan a început să transporte petrol în 2006 (interesant este