Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petru Filip despre idila din partid: "Mi se pare o prostie să cumperi tot tirajul unui ziar"

Publicat in Bihoreanul, vineri 11 iunie 2010 ·

Ştirea că numărul de luni al BIHOREANULUI a fost cumpărat en-gros din chioşcuri din cauza scandalului amoros dintre pedelistul Mircea Matei şi Simona Iancu pe bani publici a fost preluată şi de presa naţională.

Contactat de Realitatea.net să prezinte un punct de vedere referitor la scandalul în care este implicat partidul pe care îl reprezintă, senatorul Petru Filip, preşedinte demisionar al PDL Bihor dar şi vicepreşedinte la nivel naţional, a respins ideea că ziarul ar fi fost cumpărat de pedelişti. "Habar n-am despre asta. Eu am fost plecat din ţară câteva zile. Nu ştiu. Am citit pe internet, pe site-ul Bihoreanul. E o chestie care ţine de viaţa privată şi nu văd cum ar putea să fi fost implicat partidul", a declarat senatorul.

Totodată, Filip a afirmat că e "o prostie" să cumperi tot tirajul unui ziar. "Nu ştiu cât adevăr e acolo, nu am discutat cu colegii mei, nici colateral. Ce rezolvi? Mai trag apoi un tiraj, două... Nu sunt de acord cu aşa ceva. Nu mi se pare o acţiune normală", a declarat Petru Filip.

Pentru prima oară în existenţa sa, săptămâna aceasta BIHOREANUL a fost nevoit să retipărească integral o ediţie. Articolul care arăta că directoarea adjunctă a ITM, Simona Iancu, se dedulceşte pe bani publici la Bucureşti cu pedelistul Mircea Matei, secretar de stat, a deranjat atât de tare încât personaje rămase anonime au "confiscat" ziarul, cumpărând aproape tot tirajul din chioşcurile orădene. De marţi, cititorii au putut găsi la tarabe un nou tiraj, iar de joi articolul este şi pe internet.

Citeşte pe această temă articolul de pe Realitatea.net: "Bihoreanul" de luni s-a "evaporat" în urma unui scandal sexual PDL şi articolul de pe Paginademedia.ro: Tirajul Bihoreanul, cumpărat în bloc de protagoniştii unui scandal amoros

Ştirea că numărul de luni al BIHOREANULUI a fost cumpărat en-gros din chioşcuri din cauza scandalului amoro

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 2 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu. Declarațiile procurorului general Alex Florența

Ziare.com acum 19 minute
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a declarat, marţi, 4 martie, că nu poate spune cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu, inculpat pentru şase infracţiuni grave, inclusiv împotriva ordinii constituţionale, preciz

Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu SUA, dar nu va face concesii teritoriale, anunţă premierul de la Kiev

Ziare.com acum 19 minute
Ucraina este absolut hotărâtă să-şi continue cooperarea cu Statele Unite, anunţă marţi, 4 martie, premierul ucrainean Denîs Şmîhal, după ce Casa Albă a anunţat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene şi Kievului în războiu

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum 33 minute
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°