Narcisistă dincolo de orice limită, obsedată de influenţă, putere şi senzaţional, agresivă în tentativele constante de a impune o agendă progresistă, presa şi-a uitat misiunea fundamentală: să relateze fapte.

Faptele nu sunt nici democratice, nici dictatoriale. Realitatea nu ar trebui să fie nici supusă la vot, nici impusă prin decret. Unii dintre noi care îşi mai amintesc cum creştea producţia şi nivelul de trai în paginile Scînteii şi la televizor în timp ce ştiuleţii erau legaţi cu sârmă în lan iar vacile (aceleaş) erau plimbate de la o fermă la alta pentru vizitele prezidenţiale şi cum ne cocoţasem „pe noi culmi de civilizaţie şi progres'' în timp ce stăteam la coadă la brânză, încă mai reuşesc să înţeleagă pericolele pe care le presupune alterarea realităţii în funcţie de imperativele ideologice. Şi, cu toate astea, ne aflăm în plină epocă a refuzului deliberat şi sistematic al faptelor. Câteva exemple.

Agenţia Reuters a difuzat zilele trecute mai multe fotografii cu incidentul de pe nava Mavi Marmara preluate dintr-o sursă turcă în care apare un soldat israelian întins pe punte. Deşi pe sursele originare, soldatul este plin de sânge şi alături de el poate fi observat un „activist umanitar'' cu un cuţit în mână, din fotografia difuzată de Reuters au dispărut şi sângele şi cuţitul. Reuters, ca de alfel mai toate mass-media „mainstream'' nu a lăsat ca faptele să stea în calea teoriei oficiale potrivit căreia israelienii însetaţi de sange i-au masacrat pe bieţii activişti nevinovaţi. Nici măcar nu e prima oară când se întâmplă aşa ceva. Astă iarnă, France2 a difuzat un reportaj despre un presupus carnagiu comis în Gaza de un bombardament israelian. Zeci de cadavre, femei smugându-şi hainele de durere, ce mai, scenele binecunoscute. Dintr-un motiv rămas necunoscut, imaginile difuzate erau, ce-i drept din Gaza, dar de la un incident din 2005 în care un