Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum să găteşti perfect şase mâncăruri de bază

Publicat in Romania Libera, vineri 11 iunie 2010 · ·

Unele garnituri sau feluri de mâncare foarte comune şi apreciate dau bătăi de cap chiar şi bucătarilor cu experienţă. Dacă vrei să prepari un orez perfect, bezele crocante sau sufleu delicios, trebuie să afli că există câteva trucuri care îţi asigură reuşita, potrivit experţilor în gastronomie consultaţi de The Independent.

Sos pentru friptură

Când Societatea britanică de chimie a încercat să afle reţeta perfectă de sos, ca parte a Proiectului culinar anual din 2009, a cerut ajutorul chimistului John Emsley. Acesta a folosit toate elementele unei fripturi tradiţionale pentru a face sosul, de la zeama de carne până la supa în care fierb legumele, care adaugă atât nutrienţi, cât şi aromă. "Reţeta perfectă pentru o masă de duminică este sosul din carne. De ce să iroseşti atâtea vitamine?", a spus Emsley.

Găteşte carnea pe un pat de ceapă tocată, morcovi şi ţelină, ca să absoarbă sucul din legume. Când friptură e gata, ia-o din tigaie, împreună cu legumele. Presară o cantitate mică de făină peste sucul şi grăsimea din carne.

Amestecă pentru a formă o pastă, adăugând treptat apa în care ai fiert legumele. Emsley spune că cea mai potrivită pentru sos este zeama de varză. "Când alegi legume precum varza, pierzi vitaminele când arunci apa. Dacă o foloseşti, este o modalitate foarte bună de a le pune înapoi în mâncare", a spus el.

Omogenizează, amestecând până când se dizolvă toate ingredientele. Adaugă sare iodată după gust şi o linguriţă de sos de soia. Acesta este un ingredient crucial, pentru că atinge al cincilea gust al oamenilor, pe care japonezii îl numesc umami. Fierbe la foc mic pentru a aduce lichidul la consistenţa potrivită, amestecând din când în când, apoi pune sosul peste friptura proaspătă.

Sufleu

Penny Lewis, profesoară la şcoala The Culinary Cottage, de lângă Abergavenny, ţine cursuri despre potenţialele capcane di

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meta introduce publicitate pe WhatsApp. Cum se va schimba configurația aplicației

HotNews acum o ora
Platforma de mesagerie WhatsApp, aparţinând Meta, a anunţat luni introducerea în perioada următoare a unor noi spaţii publicitare, o schimbare importantă pentru această aplicaţie care până în prezent nu a fost afectată de publicitate, transmite AFP,

Ion Iliescu a suferit o intervenție chirurgicală sub anestezie generală. Ultimele date despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 8 ore
Ion Iliescu a beneficiat luni dimineață de o procedură endobronșică ce are ca scop menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” într-un buletin medical. Operația s-a desfășu

21 de deputați cu proprietăţi în Capitală rămân fără bani din decontarea chiriei. Parlamentarii modifică statutul

Adevarul acum 2 ore
Ciprian Şerban, preşedintele Camerei Deputaţilor, a declarat luni, 16 iunie că se va modifica regulamentul, printr-un proiect, astfel încât nu vor mai beneficia de sumă forfetară pentru decontarea chiriei parlamentarii care au proprietăţi în Capital

O destinație populară din Italia le interzice chelnerilor și vânzătorilor să mai abordeze turiști pe stradă. Sancțiunile severe pe care le riscă

Adevarul acum 17 minute
În una dintre destinaţiile de vis din Italia, autorităţile au dat o ordonanță care interzice complet ca turiștii să fie abordați pe stradă de chelneri sau vânzători, sub amenințarea unor sancțiuni severe.

Ploi, caniculă și diferențe bruște de temperatură. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

HotNews acum 6 ore
Vremea va fi oscilantă în următoarele două săptămâni, cu episoade de caniculă urmate de o răcire a vremii care va aduce ploi în mare parte din țară, potrivit prognozei emise de meteorologi pentru intervalujl 16-29 iunie. Vremea în Banat Până în data

Mircea Rednic este noul ANTRENOR al lui Standard Liege. „Sunt foarte onorat să mă întorc acasă”

Gandul acum o ora
Mircea Rednic e noul antrenor al lui Standard Liege, după ce luna trecută plecat luna trecută de la UTA. Din 2000, Rednic a început cariera de antrenor și este campion în 2003 cu Rapid, campion în 2007 cu Dinamo, câştigător al Cupei României în 2002

Kelemen Hunor, despre rocada premierilor: „Vine rotativa naturală, fără să ai scris pe hârtie”. Argumentele liderului UDMR

HotNews acum 2 ore
Liderul UDMR Kelemen Hunor a afirmat, la Digi24, că rotativa premierilor între PNL și PSD se va face indiferent dacă va fi menționată sau nu într-un acord de coaliție întrucât va fi dificil ca un prim-ministru să reziste în funcție trei ani și jumăt

CFR Călători spune că nu își va opri activitatea și nici nu intră în faliment, însă cere compensație mai mare de la stat. Care este pericolul

HotNews acum 5 ore
CFR Călători neagă informațiile apărute în spațiul public cum că ar fi în pericol de faliment sau de a opri activitatea. Compania feroviară de stat reclamă însă nivelul compensației primite de la stat și diminuarea veniturilor prognozate pentru anul

Vasile Blaga, despre o variantă de guvernare pe care insistă PSD: „Trebuie să fii fraier s-o faci a doua oară”

HotNews acum 6 ore
Varianta unei rocade a premierilor, pe modelul Ciucă-Ciolacu, așa cum propune PSD, nu ar trebui luată în calcul, consideră senatorul PNL Vasile Blaga. El spune că președintele Nicușor Dan trebuie să își asume desemnarea unui premier, în contextul în

Sondaj. România, în rândul ţărilor UE cu cea mai mare rată a violenţei asupra femeilor în cuplu

Mediafax acum 5 ore
Aproape jumătate dintre femeile din România (45,5%) au suferit violenţă psihologică din partea partenerului intim, faţă de media UE de 29,9%, ţara noastră situându-se pe poziţia a 4-a, după Ungaria, unde 52,1% dintre femei au suferit violenţă psihol

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

19°/29°
joi

20°/32°
Iasi
acum

26°
lun.

15°/29°
mar.

16°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°
Constanta
acum

27°
lun.

17°/28°
mar.

19°/26°
mie.

19°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

12°/29°
mar.

14°/26°
mie.

14°/25°
joi

15°/27°
Timisoara
acum

30°
lun.

14°/32°
mar.

11°/28°
mie.

16°/31°
joi

17°/33°