Florin Nechiti. Aţi făcut bine că aţi mai trimis cîteva poeme ca să pot defini mai clar etapa în care se află poezia dvs. Vă pot spune acum că sînteţi un autor inegal şi mă bucur că aţi observat singur că scrieţi prea succint, expediat. Unele texte sînt simpatice: Despre toate mi-a zis maica/ - mai puţin despre... Jamaica —/ Toate le-ncercase taica/ Chiar şi romul de Jamaica./ La de toate-mi cînta maica/ -mai puţin cu balalaica./Pe-unde nu umblase taica?.../ (Se iubi şi cu Drăgaica). Dar nu mai mult! Altele sînt de-a dreptul generatoare de repulsie: La sinagogă/Picioarele mele durute/ Nu stăteau deloc/Isoscel. (Triunghiul scalen). Vi se pare acest catren un text poetic? O să mai curgă multă apă pe Bistriţa pînă veţi convinge pe cineva despre asta. Am impresia că nu vă luaţi în serios şi, dacă e aşa, la ce bun să mai scrieţi?

Joachim Stoltz. Nu vă îngrijoraţi: despre orice poezie „se poate spune ceva". Despre a dvs. se poate spune că este pasabilă, că are uneori un aer bacovian adaptat la cartierele muncitoreşti, iar alteori este o pastişă după Florin Iaru, reuşită de altfel: am văzut-o/ atunci cât era de cochetă/pielea fină sub borangicuri înţepate de sfârcuri/ o, era bine la curent cu moda/ şi îi plesneau blugii pe cur/ şi era frumoasă de jur-împrejur/ când de-odată a trecut un mort cu o fanfară/ - aiurea, erau vreo trei ţâgani cu flaşnete -/şi toată frumuseţea i s-a scurs pe asfalt/ şi i s-au lăsat sânii/doi bătrâni râdeau gros şi arătau cu degetul/până când au început să se destrame. Unele fragmente sînt emanate de o angoasă autentică: mă amestec printre oamenii blocurilor/ care fac grătar la garaj/ şi petreceri campestre lângă tomberoane/puţin câte puţin încerc nelămurirea că între ei e ceva/ se simte un fior la care eu nu am acces/încât devin paranoic/ (fără acest vers, vă rog!)/ e o formă de viaţă străină/la care mă uit din exterior/ diminea