Niciodata n-a fost Romania mai dornica si presata de timp sa afle incotro s-o taie ca sa-si salveze pielea, si pare ca n-o duce capul decat cum sa se salveze de la faliment.

Nici imediat dupa revolutie n-a avut dileme, atunci era decisa sa inlocuiasca pivnita istoriei cu raiul capitalist. Parea ca e simplu: cineva produce cat poate absorbi piata, si toata lumea rade, canta si danseaza, ca-n filmul sovietic turnat intre cele doua razboaie.

In familiile sanatoase, adolescentii sunt indrumati de parinti sa aleaga cariere care se le asigure bunastarea, daca-i tine mintea, sau, daca sunt idealisti, sa-si valorifice aptitudinile. In orice varianta, conteaza bagajul cu care pornesti la drum. Daca insiram pe o coala de hartie potentialul Romaniei, deducem ca traim intr-o tara cu orbul gainii.

Un adolescent cretin cu parinti nauci care dorm pe ei si mor de foame sub un par incarcat.

La inceputul primului mandat, Emil Boc anunta cu emfaza directiile politicilor Guvernului sau: agricultura - "Romania poate hrani 80 de milioane de oameni" - , turismul si infrastructura.

Daca rezultatele interventiei Elenei Udrea in economie vor putea fi evaluate abia la toamna, cand se termina sezonul estival, iar despre infrastructura nu se poate vorbi cu coerenta, sa vedem ce s-a ales de pamantul stramosesc, cea mai mare valoare a natiunii, in numele careia am luptat secole intregi pentru a constata ca a ramas exact asa cum l-au aranjat domnitorii in asteptarea contropitorilor: parjolit.

Daca traversezi Romania, numeri pe degete terenurile cultivate. Iarba a crescut de un metru, mai exista urmele porumbului recoltat toamna trecuta, niste bete negre printre care cresc in voie maci. Daca faci acelasi exercitiu in tara otomanilor, te apuca rusinea - aia au sute de mii de hectare de culturi irigate si sere - si te intrebi: oare de c