Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Să răsune tot Sibiul!

Publicat in Romania Libera, vineri 11 iunie 2010 ·

Taraful „Haiducilor din Clejani" nu se află la primul contact cu lumea filmului şi nu constituie o prezenţă întâmplătoare la TIFF.

Taraful Haiducilor din Clejani a entuziasmat aseară sibienii cu un concert extraordinar pe scena Festivalului Internaţional de Film Transil-vania. Aflat la cea de-a patra ediţie, TIFF Sibiu a dorit să le facă sibienilor un cadou, un concert cum rar se mai vede în România. Taraful Haiducilor din Clejani este deja un brand internaţional. Se poate spune despre Taraf că a readus pe prima scenă muzica lăutărească, însă cântată cum se învaţă din moşi-strămoşi, nu după ureche cum fac o grămadă de pseudo-artişti ai momentului. Faimosul Taraf al Haiducilor nu este străin de cinematografia românească. Liderul grupului, Caliu, a fost unul dintre personajele-cheie ale filmului „Concertul", realizat de Radu Mihăileanu. Despre Caliu, Radu Mihăileanu spune că "este un geniu muzical şi un mare actor", fiind pe cât de uimit, pe atât de fascinat de modul în care Caliu a reuşit să reproducă în film 12 minute din Concertul nr. 35 pentru vioară şi orchestră de Ceaikovski, doar ascul-tând-ul pe un CD de câteva ori. „În momentul în care a început să cânte Paganini, toata lumea - actorii ruşi, actorii francezi - a rămas cu gura căscată", spune Radu Mihăileanu.

Petrecere de pomină

La Sibiu, Haiducii au făcut un spectacol cum nu s-a mai văzut, răvăşitor ca un cântec de jale, dar energizant şi pătimaş ca un cântec ţigănesc de voie bună. Relaţia Haidu-cilor de la Clejani cu filmul a început cu mult timp în urmă. În 1993, grupul a apărut în filmul francez „Latcho Drom" al lui Tony Gatlif. În 2000, s-au împrietenit cu celebrul actor Johnny Depp, pe care Caliu l-a învăţat ţigăneşte pentru rolul din „The Man Who Cried" (regia Sally Potter), în care au şi jucat alături de alte nume importante ale cinematografiei, precum Christina Ricci, Cate Blanch

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac armat în Alabama, SUA! Cel puțin patru persoane au murit

Ziua Constanta acum 35 minute
Focuri de armă trase de mai mulţi atacatori au ucis patru oameni şi au rănit alte zeci sâmbătă seara la Birmingham, în statul american Alabama, informează AFP citat de Agerpres.ro "Credem că mai mulţi trăgători au deschis focul de mai multe ori asup

Astăzi este echinocțiul de toamnă 2024. Ziua începe să scadă, noaptea devine mai lungă

Libertatea acum 4 ore
Echinocţiul de toamnă, când Soarele se va afla pe ecuatorul ceresc, are loc pe 22 septembrie, la ora 15:44, ora României, moment din care ziua scade treptat, iar noaptea devine mai lungă, până la solstiţiul de iarnă, marcat pe 21 decembrie.

PSD va decide luni dacă sprijină proiectul PNL care permite candidatura lui Iohannis la alegerile parlamentare

Mediafax acum 51 minute
PSD va decide luni dacă sprijină proiectul PNL care permite candidatura la Parlament a lui Klaus Iohannis. Şedinţa va avea loc la sediul partidului.

Superliga: duminică se joacă partidele Farul-Sepsi şi U Cluj-Universitatea Craiova

Mediafax acum o ora
Partidele Farul Constanţa-Sepsi Sf.Gheorghe şi U Cluj-Univ.Craiova se joacă duminică. Este vorba despre meciuri din etapa a X-a din Superliga de fotbal.

Circulaţie restricţionată pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, sensul de ieşire din Bucureşti, în urma unui accident rutier soldat cu moartea unui pieton

News.ro acum 2 ore
Circulaţia este restricţionată duminică dimineaţă pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, sensul de ieşire din Bucureşti, în urma unui accident rutier soldat cu moartea unui pieton, produs în zona Fântânii Mioriţa.

Israelul ordonă închiderea pentru 45 de zile a biroului Al Jazeera din Cisiordania

Mediafax acum 4 ore
Soldaţi israelieni înarmaţi au intrat în clădire duminică dimineaţă în timpul unei transmisiuni în direct, relatează BBC. Telespectatorii au urmărit cum soldaţii i-au înmânat ordinul de închidere şefului biroului din Cisiordania, Walid al-Omari, car

Video Nordul Israelului, bombardat de Hezbollah. Primul ministrul Benjamin Netanyahu și-a amânat plecarea la ONU

Adevarul acum o ora
Hezbollah a lansat duminică „zeci de rachete Fadi 1 şi Fadi 2” spre baza aeriană Ramat David din nordul Israelului.

Orașul din România care a fost construit de rușii de la Moscova. De ce este unic în țară

Cancan acum o ora
Nu mulți români știu că un oraș de la noi din țară a fost construit de rușii de la Moscova. Ce îl face să fie unic în România? Străzile sunt diferite față de cele cu care sunt șoferii obișnuiți. Unde se află și în ce an a fost fondat? Mulți oameni a

Peste o sută de rachete au fost lansate din Liban către Israel

Mediafax acum 3 ore
Peste o sută de rachete au fost lansate din Liban către Israel în noaptea de sâmbătă spre duminică. Rachetele au vizat diferite localităţi din nordul Israelului. Cele mai multe rachete au fost doborâte.

Explozie într-o mină de cărbune din Iran: cel puţin 19 morţi; zeci de mineri sunt blocaţi în interior

Mediafax acum 2 ore
Zeci de mineri sunt blocaţi într-o mină de cărbune din Iran. În interior s-a produs o explozie care a făcut numeroase victime. Autorităţile au declanşat o amplă operaţiune de căutare şi salvare.

Vremea

București
acum

23°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

18°/28°
mie.

17°/28°
Iasi
acum

21°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

25°
dum.

18°/25°
lun.

17°/24°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

14°/23°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

14°/27°
mie.

16°/22°