Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chivu, curat ca Lacrima lui Ovidiu

Publicat in Vocea Brailei, vineri 11 iunie 2010 ·

Nu există pe lumea asta poliţist mai cinstit şi mai muncitor ca Cătălin Chivu de la Brăila. Şi asta v-o spune unul (adică eu) care a scris la greu despre poliţişti corupţi, despre şpăgi luate şi date mai departe, pân' la şeful ăl mare.

Cătălin Chivu a fost dintotdeuna cinstit, dar parcă de când s-a întors din America este cinstit de şi mai mulţi inşi. Fiecare se înghesuie să prindă un loc la masa lui Chivu, să-l cinstească aşa cum se cuvine pe cel care ne face tuturor onoarea de a fi şeful Poliţiei Brăila. Am încercat şi eu să mă apropii o dată de masa lui Chivu şi serios vă zic că nu îmi mai trebuie. Este nenorocire, se calcă lumea în picioare, frate! Eu doar vroiam să-i aduc un omagiu acestui brav poliţist, acestui vajnic apărător al lefii şi să-i mulţumesc divinităţii pentru faptul că sunt contemporan cu Domnul Chivu.

Nu ştiu de ce se miră unii (răutăcioşi, desigur!) că poliţiştii ăia care şi-au dat demisiile din poliţie au plecat de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni. Este clar ca lumina zilei că acei poliţişti nu au mai suportat să trăiască în corectitudinea instaurată cu succes de domnul Cătălin Chivu. Păi când tu, poliţist corupt, învăţat să iei şpagă din toate poziţiile, ca să-ţi ridici vile şi alte limuzine, constaţi că regulile lui Chivu te împiedică să-ţi mai faci de cap, e logic să te ceri afară, să pleci în altă parte, către alte zări, unde se poate lua şpagă lejer. Şi haideţi să fim serioşi! Îl vedeţi dumneavoastră pe domnul Chivu forţând pe cineva să facă ceva ce nu vrea? Doamne-fereşte, păi domnul Chivu cred că nici unei muşte beţive nu i-ar face rău. Nu vedeţi cât de blajin este, cât aer împăciuitor emană pozele dumnealui? Ştiţi ceva, io m-am cam săturat să văd cum cineva care încearcă să facă un capăt de treabă în ţara asta, în Brăila, oriunde, este imediat pus la stâlpul infamiei şi arătat cu degetul, supus total pe nedrept oprobiului p

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenţionare de călătorie: Grevă pentru astăzi a controlorilor de trafic aerian în Franţa

Mediafax acum 42 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Franţa că sindicatul controlorilor de trafic aerian UNSA-ICNA din Republica Franceză a lansat un apel la grevă pentru data de 25

Peste 300 de morţi, în urma unei alunecări de teren în Papua Noua Guinee

News.ro acum 2 ore
Peste 300 de persoane au murit după o alunecare de teren în satul Kaokalam, în nordul statului Papua Noua Guinee, a anunţat, sâmbătă, presa locală, citată de Reuters. Cotidianul Post Courier din Papua Noua Guinee l-a citat pe deputatul Aimos Akem, c

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 10 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 9 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 8 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 11 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Regizorul Morgan Spurlock, nominalizat la Oscar pentru Super Size Me, a murit la 53 de ani

News.ro acum 2 ore
Regizorul nominalizat la Oscar Morgan Spurlock, cunoscut mai ales pentru filmul său din 2004 despre fast-food, Super Size Me, a murit la vârsta de 53 de ani, relatează BBC. În documentarul Super Size Me, Spurlock a trăit o lună întreagă cu o dietă b

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 10 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 8 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 12 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

19°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

18°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

15°
sâm.

14°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°