Folosesc noţiunea de şcoală în sensul de mişcare ştiinţifică, artistică, literară etc., adică de cadru organizatoric şi ideatic care asigură predarea în generaţie a unei activităţi creative într-un domeniu dat, permiţând perfecţionarea din generaţie în generaţie a domeniului până când acesta se poate exprima prin exponenţi de excepţie. De exemplu, perfecţionarea falangelor macedoniene a atins culmea în timpul lui Filip, tatăl lui Alexandru cel Mare, ceea ce i-a permis acestuia să cucerească lumea. Alt exemplu de şcoală, în sensul mai larg, de mişcare, este cea renascentistă florentină, care, pornind de la Cimabue, Giotto, Masaccio, Uccello, Donatello şi Brunelleschi, preluând din generaţie în generaţie, a permis ca într-o sută de ani Florenţa să dea lumii pe giganţii Da Vinci, Michelangelo şi Rafael. Exemple la fel de concludente pot fi luate din orice domeniu. (...)
Toate însă au ca numitor comun un cadru organizatoric care să permită continuitatea. Fiecare profesor creştea prin elevul său, care, la rându-i, ridica deasupra lui un alt elev şi tot aşa. Când a dispărut cadrul, şcoala s-a prăbuşit, iar vânturile vremii au îngropat sub nisipurile cotidiene ceea ce părea un izvor viu. Izvorul s-a pierdut definitiv, dar şcoala, prin contribuţia sa, a rămas în istoria domeniului. Ştiinţa, inclusiv ştiinţa medicală, nu face excepţie de la regulă. Toţi marii corifei sunt fructul unei şcoli, al arborelui pe care cineva l-a plantat, l-au îngrijit pe rând alţii, până a înflorit şi a dat în rod. Deci, corifeii nu se pot forma decât în şcoli. Fără corifei, un domeniu local, naţional sau mondial devine stupid, necreativ şi împotmolit în propria-i colmatare. Aşadar, dacă vrem ca medicina românească, în general învăţământul românesc să strălucească din nou, avem nevoie de corifei. De fapt, chiar mai m Publicitate ult, nu poţi avea medici buni în reţea dacă nu ai