Dezechilibrele economice care au stat la baza actualei crizei sunt pe cale să reapară, a declarat, vineri, Lorenzo Bini Smaghi, şeful băncii centrale italiene şi membru în conducerea BCE. Oficialul BCE a declarat că politica monetară a Chinei frânează redresarea statelor dezvoltate.
"Mecanismele care au alimentat fluxurile financiare destabilizatoare înaintea crizei sunt în curs de reapariţie", a avertizat Smaghi, participant la Veneţia la un consiliu privind relaţiile dintre Statele Unite şi Italia, informează Mediafax.
Potrivit oficialului BCE, regimul monetar chinez frânează redresarea statelor dezvoltate, de aceea aceste state trebuie să îşi modifice politicile monetare şi să permită aprecierea monedelor.
Riscul este că, prin intermediul pieţei monetare, statele emergente produc instabilitate financiară, a mai spus Smaghi.
El a avertizat totodată că eforturile de reglementare a sectorului financiar mondial prezintă riscul unei aplicări parţiale, în special în Statele Unite.