2 aprilie 1972, Braşov
Ieri, când i-am lăsat pe copii la bunici, Ioana se stăpânea cu greu să nu izbucnească în lacrimi, spunând: „Vezi, mămico, ce cuminte sunt? Eu nu plâng că pleci. Dormim aici o noapte şi-apoi matale vii şi ne iei. O să-i iubim pe bunici pentru că ei sunt scumpi, bătrâni şi săraci. Şi ştiu că eu îi pot face fericiţi dacă sunt bună. Să-mi aduci de la Braşov o prinţesă din profil şi o prinţesă din faţă"...
Sfâşiată, i-am lăsat pe toţi patru în dreptul porţii, pe stradă, pe peluza cu troscot, fluturând din mâini, până am ajuns după colţ.
La bunici, am deschis o sticlă de şampanie, pentru aniversarea mea. Am chemat-o şi pe tanti Margareta Ciorapciu. În 31, seara, pe la 9, sărbătoream acasă ziua mea cu Dorina, Gogu şi Jebi. S-a comentat incidentul Preda-Caraion. Garoafele - comandate la „Codlea". Tensiunea, şi cearta care a izbucnit de faţă cu toată lumea a trecut cu numai câteva lacrimi vărsate şi uscate sus la mine-n odaie...
Sonetul-glosă notat atunci, dezlânat, crispat. Ciuda, umilinţa şi ruşinea de a fi, chiar de ziua mea, ţinta violenţei verbale. Degeaba, când rămânem singuri, îşi cere iertare şi pare să regrete spăşit. Impresia de mizerie rămâne degradantă asupra imaginii mele în memoria celorlalţi.
Ne-am cazat la Hotel Tâmpa. Azi, în zona Sinaia, am cunoscut un moşneag de o sută de ani. S-a făcut cu el un interviu. Casa lui la capătul unei pante, acum golaşe, pe care e risipit bălegar din belşug. În deal e un bordei, către care ne-am şi îndreptat, să cuprindem zările cu ochii. Bătrânul rămăsese în vale, făcându-ne cu mâna, până am ajuns noi sus... Bordeiul s-a dovedit a fi un mic grajd pentru animale. În tot pustiul am găsit ghiocei, viorele şi curpeni de munte. Din cauza tăriei aerului larg, Adrian a avut un vertij. Apoi am văzut miei albi şi un exemplar de fluture roşu. Sun
