Democrat-liberalii ar putea relua procedura de suspendare a preşedintelui Senatului. Vice-preşedintele Camerei superioare, Anca Boagiu spune la RFI că după ce România va primi tranşa din împrumutul de la FMI, PDL se va gândi cum să-l pedepsească pe social-democratul Mircea Geoană.
Democrat-liberalii ar putea relua procedura de suspendare a preşedintelui Senatului. Vice-preşedintele Camerei superioare, Anca Boagiu (audio) spune la RFI că după ce România va primi tranşa din împrumutul de la FMI, PDL se va gândi cum să-l pedepsească pe social-democratul Mircea Geoană.
Această reacţie vine după ce şeful statului, Traian Băsescu a cerut joi conducerii celor două Camere parlamentare ca moţiunea de cenzură a Opoziţiei să fie dezbătută sâmbătă, 12 iunie şi nu marţi, 15 iunie, aşa cum s-a stabilit iniţial. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, membră a PDL a fost de acord cu această solicitare, însă şeful Senatului, Mircea Geoană s-a opus.
"Cred că în momentul acesta trebuie să ne preocupăm mult mai mult de soarta României, decât de suspendarea lui Geoană. După ce vom primi tranşa de la FMI şi România începe să se redreseze economic, avem suficient timp să ne gândim şi la cum să-l pedepsim pe domnul Geoană", declară Anca Boagiu.
Vice-preşedintele PDL aminteşte că nu este prima oară când Mircea Geoană "aruncă România în criză" : "Nu e prima dată când aruncă România în criză. Dacă ne amintim bine şi anul trecut, în noiembrie-decembrie am rămas luni în şir fără Guvern, din cauza abuzurilor pe care Mircea Geoană le-a făcut, refuzând să audieze propunerea de nou Guvern".
Anca Boagiu susţine că unii politicieni nu pot gândi singuri. "Se pare că unii politicieni nu pot gândi, doar reacţionează la comenzi de partid şi atât, nu contează ce se întâmplă cu ţara. Să fii al doilea om în stat nu înseamnă să fii şi om de stat. Mircea Geoană nu est