La un an după alegerile controversate din Iran, care au declanşat un val de proteste, preşedintele american Barack Obama a cerut comunităţii internaţionale să susţină poporul iranian în lupta sa pentru libertate, scrie Los Angeles Times.
Curajul poporului iranian reprezintă un exemplu pentru noi şi ne determină să ne continuăm eforturile să înclinăm axa istoriei în direcţia dreptăţii, a a declarat Obama într-un comunicat, transmite Los Angeles Times.
Este responsabilitatea tuturor popoarelor libere şi naţiunilor libere să demonstreze clar că suntem de partea celor caută libertatea, justiţia şi demnitatea, a adăugat liderul de la Casa Albă.
Declaraţia lui Obama a intervenit după ce liderii opoziţiei iraniene Mir Hossein Mousavi şi Mehdi Karroubi au anulat protestele programate pentru sâmbătă, pentru a "apăra vieţile şi proprietatea oamenilor", decizie pe care secretarul de stat american Hillary Clinton a calificat-o drept regretabilă.
Curajul atât de multor iranieni în faţa represiunii grave ne inspiră. Ne aminteşte de mişcările democratice care de-a lungul anilor au adus o mai mare libertate şi mai mult respect pentru drepturile universale în fiecare regiune a lumii, a subliniat el.
Un eveniment care ar fi trebuit să fie amintit pentru cum a participat poporul iranian cu un entuziasm remarcabil, va fi amintit în schim pentru cum Guvernul iranian a suprimat brutal nemulţumirea şi a ucis persoane nevinovate, a afirmat şeful statului american.
Mahmoud Ahmadinejad a câştigat detaşat alegerile din 12 iunie 2009, însă liderii opoziţiei au denunţat fraude, ceea ce a dus la proteste de stradă, înăbuşite cu forţa.