Brokerul de la WBS spune că volumele mici la aceste paliere de preţuri ne indică o continuare a tendinţei de scădere
Ieri am consemnat la Bursa de Valori Bucureşti o şedinţă marcată de creşteri moderate, pe fondul unei lichidităţi modeste, rulajul din piaţa regular cifrându-se la 13,87 mil. lei. Evoluţia intraday a fost însă neconcludentă, principalii indici oscilând în jurul nivelurilor de referinţă. Indicele BET, al celor mai tranzacţionate titluri, a urcat cu 0,46%, până la valoarea de 4.777,74 puncte, în timp ce indicele compozit BET-C s-a apreciat cu 0,35%. Un avans ceva mai consistent (1,46%) l-a avut indicele BET-FI, al societăţilor de investiţii financiare, care a ajuns la nivelul de 19.247,30 puncte. Închiderea verde de la Bucureşti a fost favorizată de prefigurarea unui debut pozitiv al pieţei americane, al cărei indice reprezentativ, Dow Jones Average Industrial, a urcat peste pragul psihologic de 10.000 de puncte.
Virgil Petrea, broker la WBS România, a declarat pentru Curierul Naţional că pe Bursa de la New York am putea avea un bottom local. "Sunt semne pentru acest lucru, întrucât am văzut un suport puternic la nivelul de 9.800 de puncte pe indicele Dow Jones", a precizat Petrea, adăugând că la acest reper cumpărătorii s-au regrupat foarte bine atât în momentul flashcrash-ului din 6 mai a.c., dar şi în sesiunile trecute. "A fost surprinzător totuşi că nu a existat niciun suport şi că indicele a alunecat foarte rapid de vineri până marţi de la 10.300 de puncte până la 9.800 de puncte şi că de fiecare creştere s-a profitat pentru a se scăpa de acţiuni", a mai comentat brokerul de la WBS, precizând însă că investitorii au intrat la cumpărare hotărâţi de fiecare dată când nivelul de 9.800 de puncte pe Dow Jones a fost atins. Virgil Petrea a amintit că fluxul ştirilor a fost contradictoriu, informaţiile pozitive fiind alternate c