Karel Glastra van Loon, unul dintre cei mai populari scriitori olandezi, s-a născut în 1962 la Amsterdam. A fost artist de cabaret, membru al unei grupări politice antimonarhiste, susţinător al Partidului Socialist din Olanda, dar, înainte de toate, jurnalist şi scriitor. Debutează în 1994 cu o carte despre Remi Poppe, cunoscut activist olandez al mediului înconjurător: De Poppe-methode (Metoda lui Poppe). În 1997 face primul pas spre literatură, cu volumul de proză scurtă Vannacht is de wereld gek geworden (Azi-noapte a-nnebunit lumea), nominalizat la ECI-prijs voor Schrijvers van Nu; în 1998 primeşte Rabobank Lenteprijs voor Literatuur pentru una dintre povestirile cuprinse în acest volum. Romanul Fructul pasiunii (De Passievrucht, 1999), un succes fulminant în Olanda, devine totodată cea mai tradusă carte olandeză din toate timpurile. Pentru acest roman, i se acordă, în 1999, prestigiosul Generale Bank Literatuurprijs. Fructul pasiunii a fost ecranizat în 2003 de regizorul olandez Maarten Treurniet. Moare în 2005, la patruzeci şi doi de ani, în urma unei tumori cerebrale. Postum, li apare volumul de proză scurtă Ongeneeslijk optimistisch (Optimistul incurabil, 2005).
Armin Minderhout e tatăl lui Bo, un băiat de treisprezece ani. Monika, iubirea vieţii lui, a murit cu zece ani în urmă, iar el trăieşte acum cu Ellen, cea mai bună prietenă a Monikăi. Cei doi ar vrea să aibă un copil împreună şi, fiindcă nu reuşesc, se supun unui test de fertilitate. Lui Armin, rezultatul îi dă viaţa peste cap: suferă de o boală rară, care-l împiedică să procreeze. Şi atunci, cine este, de fapt, tatăl adevărat al lui Bo? Aceasta e numai una dintre multele întrebări care îi redeschid rănile trecutului, iar revelaţia din final se va dovedi pe cât de neaşteptată, pe atât de teribilă. Dacă prima parte a romanului e o superbă şi dureroasă evocare a iubirii pierdute, desco