Premierul se teme să spună la ce nivel va ajunge cursul de schimb, iar ministrul său de Finanţe refuză să-şi imagineze că planul de austeritate pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea va pica odată cu acesta. Impresionante devin, astfel, cu adevărat, datele seismice care lipsesc, nu cele vizibile, în jurul cărora a fost construită pledoaria din Parlament în favoarea planului de salvare. De ce au mai fost învestiţi cei doi? De ce sînt plătiţi ei şi colegii lor? Pentru lipsă de transparenţă şi onestitate în actul de guvernare? Sau pentru deficitul scandalos de curaj, creativitate şi competenţă, deficit generator a ceea ce pare soluţia finală – unica, ne asigură aceiaşi – pentru o parte a bugetarilor şi pensionarilor? Emil Boc a învăţat ceva din instructajul la care Traian Băsescu i-a supus pe miniştrii şi parlamentarii PDL. I-a intrat în cap că este o victimă. A unui dublu sabotaj. Din partea triadei Blaga – Videanu – Berceanu, suspectată că urmăreşte să scoată partidul de sub controlul Cotroceniului şi acuzată că a fentat restructurarea fiefurilor ministeriale, dar şi a crizei ce bîntuie Europa şi a avut proasta inspiraţie de a scoate la lumină putreziciunea politică şi administrativă de la Bucureşti.

Vremea ipocriziei constituţionaliste a trecut. Lumea, inclusiv adversarii ireductibili, a obosit să-i mai pretindă preşedintelui să se încadreze în limitele rezonabilului sau să mimeze, măcar, echidistanţa. Traian Băsescu se simte îndrituit să facă analiza critică a partidului, pe care simte că-l poate pierde. Foarte bine! S-ar fi cuvenit, totuşi, să procedeze şi la o critică mai aplicată a guvernării. Nu să încerce să-l inocenteze pe Boc, mutînd atenţia către grupul independentist Blaga-Videanu-Berceanu, căruia îi impută, în culise, trădarea politică şi tentativa de a acapara partidul. Şi, profitînd de frontul deschis de presa aliniată, care i-