Formularea nu-mi aparţine. A zis-o unul dintre cei mai chichiricioşi şi mai vanitoşi scriitori români în viaţă, dar altfel un tip cuceritor, cu toate naivele lui răutăţi.

E Alexandru George sau Al. George, cum îşi semnează cărţile şi articolele, cel care a luat în seara asta Premiul Naţional al Uniunii Scriitorilor. Asta s-a întîmplat în sala de festivităţi a Bibiliotecii Centrale Universitare, care are de toate pe dinăuntru, nu şi aer condiţionat. Bătrînul Al, George, printre puţinii care nu transpirau şi nu dădeau semne că suferă de căldură a dat un recital improvizat de umor negru despre situaţia actuală a scriitorului român. Şi cînd l-a pomenit pe Victor Hugo, a zis chestia asta despre el. Dacă mă credeţi, bine, dacă nu, asta e, dar cînd am scris la „Cartea care mă calcă pe nervi” în numărul ăsta din din Academia Caţavencu despre Hugo, mi-a trecut o clipă prin cap să aduc vorba despre Adrian Păunescu. Apoi mi-am dat peste mînă. Totuşi – Hugo şi Păunescu! Peste poate. Dar ceva, ceva… Iată însă despre ce e vorba:

„Nici pe vremea cînd eram un cititor inocent nu mi s-au părut în regulă burţile uriaşe din Mizerabilii. Nu erau plictisitoare, dar odată te trezeai că te scoate Hugo de pe firul romanului ca să-ţi explice cum stă cîte-o chestie. Şi, cum zice Nicolae Breban, ca să justifice şuncile din propriile sale romane, la Hugo o burtă din asta nu e mai mică de 50-100 de pagini şi nu se leagă nimeni de el. Nu se leagă, e adevărat, dar dacă n-ar fi ecranizările periodice, Mizerabilii ar fi azi o carte despre care n-ar mai şti decît literaţii răbdători şi cititorii matusalemici.”…

Pentru continuare, apăsaţi aici. Şi cred c-o să va daţi seama cam pe unde mă bătea gîndul să aduc vorba despre Adrian Păunescu, dar n-am făcut-o.

Formularea nu-mi aparţine. A zis-o unul dintre cei mai chichiricioşi şi mai vanitoşi scriitori români în viaţă, dar altfel