În timp ce poliţiştii români abia au bani de benzină, doar departamentul de luptă împotriva traficului de droguri din Chicago are un buget anual de 5,4 milioane de dolari. Sursa: Ovidiu Petrovai
În România, poliţia a ajuns să funcţioneze aproape la minima rezistenţă, nu de puţine ori poliţiştii neavând nici măcar bani de benzină, iar atunci când ajunge pe prima pagină a ziarelor nu e pentru că ar fi prins vreun mare mafiot, ci mai degrabă pentru diverse cazuri nerezolvate sau afaceri controversate.
La mii de kilometri distanţă, în Chicago, SUA, zeci de milioane de dolari sunt alocate anual pentru lupta contra traficului de droguri. Reporterii EVZ au avut ocazia de a vorbi cu şefii poliţiei, magistraţi şi jurnalişti din Chicago despre fenomenul care a atins în ultimii ani cote alarmante.
SUMARUL ARTICOLULUI De ce poliţistul din Chicago e altfel decât cel din RomâniaMagistraţii din Chicago sunt păziţi în sălile de judecată, dar nu și în afara acestora
Pe locul doi în ce priveşte rata criminalităţii organizate
Chicago este un oraş în care îţi face plăcere să te plimbi pe jos: străzile sunt largi, nu foarte aglomerate, cu oameni eleganţi, dar şi cu oameni fără adăpost respectuoşi, care te îmbie să le cumperi ziarul pe care îl editează singuri. Pe lângă ei, întâlneşti şi o mulţime de poliţişti, pe jos, călare sau în maşinile de patrulare. Te salută când treci pe lângă ei, iar ca turist, dacă le zâmbeşti şi îi rogi să se fotografieze alături de tine, acceptă imediat.
Deşi destinderea de pe feţele lor te-ar putea determina să crezi că ar avea o misiune uşoară, odată ce stai de vorbă cu ei afli că principalele probleme cu care se confruntă sunt „gangs, drugs and guns”. De altfel, Chicago este al doilea oraş al Statelor Unite ale Americii în ce priveşte rata criminalităţii organizate. În ultimii ani, crima organizată