Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exclusiv pentru ce?

Publicat in Pandoras, vineri 11 iunie 2010 ·

Da, recunosc, am fost la Sex&the City 2. Prietenele mele mi-au aruncat ideea şi eu am prins-o. Nu le mai văzusem de ceva timp şi mă gândeam că dacă asta e ocazia care s-a ivit, de ce nu? Chiar dacă prefer filmele cu încărcătură simbolistică, menite să îmi antreneze intelectul şi să îmi ascută simţul analitic, nu strică din când în când o vacanţă de la profunzime în toate şi interpretări fără punct, doar cu de la capăt. Nu îmi pare rău că am hotărât să cheltuiesc două ore din viaţă în faţa unui ecran, într-o stare asezonată cu popcorn şi acidulată de cola. Asta nu pentru că aş fi asistat la o capodoperă desprinsă din viaţă pur şi simplu, ci pentru atmosfera de dinainte şi după film. Amuzantă, chiar. Când am ajuns acolo, înghesuială mare, vecină cu nebunia din zilele de raţie de pe vremuri. Când am ieşit, grupuri răzleţe au rămas ancorate într-un remember la concurenţă cu cel de natură proustiană. De parcă ar fi avut de făcut analiză pe text, faze, ar fi rămas nedezlegat vreun mister. Sau mai ştii?Adevărul e că filmul deborda de ţinute care mai de care, genţi pentru femei care se răsfaţă şi pantofi…ce pantofi! Nu ştiu dacă şi aici a semnat condica Manolo cu creaţii care să facă ravagii mai ceva decât relatările lui Marco Polo, dar dacă unele dintre cele prezente în sală au avut ca obiectiv luarea pulsului încălţărilor de top, au avut la ce să reflecteze. La început, nu am înţeles de ce e aşa bătaie pe locuri. Cum nu văzusem nici prima parte, nici serialul, puteam fi declarată virgină la capitolul totul despre sex. La final am rămas la fel de obscură în perceperea filmului. Se poate să fie vorba despre un oarecare trend în modă pe care acesta l-ar putea stabili pentru cele cu entuziasm mult în această direcţie, să fie ascuns undeva printre cadre un mesaj subliminal pour les connaisseuses. Eu am rămas cu întrebarea venită din cu totul alt registru. Mie clar mi se pa

Articolul in Pandoras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit inconștient în sediul ambasadei

Ziua Constanta acum 2 ore
Vladimir Lipaev, ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit marți seară, inconștient în sediul ambasadei. La fața locului a fost solicitată intervenția de urgență a unei ambulanțe. Potrivit știripesurse.ro, din Ambasadă apelul la 112 a fost efect

Rusia a lansat un atac cu drone asupra capitalei ucrainene Kiev în noaptea de anul nou

Mediafax acum o ora
Exploziile au fost auzite la scurt timp după ce forţele aeriene ucrainene au avertizat că dronele se apropie de oraş. Primarul Vitali Klitschko a declarat că apărarea aeriană a respins un atac inamic şi că două etaje ale unei clădiri rezidenţiale au

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce este bine să faci?

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, există tradiții și obiceiuri străvechi care spun că este benefic să verşi puțin vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac. În felul acesta, vei atrage

Au fost oprite livrările de gaze rusești către Europa, prin Ucraina. Republica Moldova, ajutată de România

Ziare.com acum 2 ore
Exporturile de gaze naturale ruseşti prin conductele din epoca sovietică care trec prin Ucraina către Europa au fost oprite miercuri, 1 ianuarie, în primele ore ale zilei, deoarece un acord de tranzit a expirat, iar Kievul nu l-a prelungit din cauza

Polonia preia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene pentru o perioadă de şase luni

Mediafax acum 22 minute
Evenimentul de deschidere oficială a preşedinţiei poloneze va avea loc la 3 ianuarie 2025. Polonia preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene într-un moment de incertitudine şi îngrijorare. Ministrul de externe al Poloniei a precizat că activita

Preţul gigacaloriei în Ploiești se dublează de la 1 ianuarie 2025 și creşte de la 187 de lei la 350 de lei fără TVA

Libertatea acum o ora
De la 1 ianuarie 2025, locuitorii din Ploiești conectați la sistemul centralizat de termoficare vor plăti aproape dublu pentru gigacalorie, comparativ cu tariful aplicat până la sfârșitul anului trecut.

Suedia începe vânătoarea de lupi cu scopul de a reduce la jumătate populaţia animalului pe cale de dispariţie

News.ro acum 23 minute
Vânătoarea de lupi din Suedia începe joi, autorităţile urmărind să reducă la jumătate populaţia prădătorului pe cale de dispariţie, potrivit The Guardian. Guvernul suedez a dat undă verde pentru uciderea a cinci familii întregi de lupi, în total 30

Peste 100 de persoane, salvate de pe munte în ultima zi a anului. 34 au ajuns la spital

Ziare.com acum o ora
Ultima zi a anului 2024 a fost o zi de "foc" pentru salvamontiştii din întreaga ţară, solicitaţi să intervină de urgenţă la peste 100 de evenimente montane. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 101 apeluri prin care

Milano interzice fumatul în aer liber. Amenzi de până la 240 de euro pentru fumători

Mediafax acum 2 ore
Fumătorii mai pot aprinde o ţigară doar în locurile izolate, unde pot păstra o distanţă de minim 10 metri faţă de alte persoane. Interdicţia nu se aplică ţigărilor electronice. Măsura face parte dintr-un plan mai amplu de îmbunătăţire a calităţii ae

Aderarea României la spaţiul Schengen, marcată de ceremonii la frontiera dintre Ungaria şi România

Mediafax acum 46 minute
Şeful Inspectoratului General al Poliţiei din Ungaria, dr. Balogh János, şi şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră din România, Cornel-Laurian Stoica, au ridicat împreună bariera la punctul de trecere a frontierei de la Nădlac şi Csa

Vremea

București
acum

mie.

2°/8°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/2°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/4°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°