Da, recunosc, am fost la Sex&the City 2. Prietenele mele mi-au aruncat ideea şi eu am prins-o. Nu le mai văzusem de ceva timp şi mă gândeam că dacă asta e ocazia care s-a ivit, de ce nu? Chiar dacă prefer filmele cu încărcătură simbolistică, menite să îmi antreneze intelectul şi să îmi ascută simţul analitic, nu strică din când în când o vacanţă de la profunzime în toate şi interpretări fără punct, doar cu de la capăt. Nu îmi pare rău că am hotărât să cheltuiesc două ore din viaţă în faţa unui ecran, într-o stare asezonată cu popcorn şi acidulată de cola. Asta nu pentru că aş fi asistat la o capodoperă desprinsă din viaţă pur şi simplu, ci pentru atmosfera de dinainte şi după film. Amuzantă, chiar. Când am ajuns acolo, înghesuială mare, vecină cu nebunia din zilele de raţie de pe vremuri. Când am ieşit, grupuri răzleţe au rămas ancorate într-un remember la concurenţă cu cel de natură proustiană. De parcă ar fi avut de făcut analiză pe text, faze, ar fi rămas nedezlegat vreun mister. Sau mai ştii?Adevărul e că filmul deborda de ţinute care mai de care, genţi pentru femei care se răsfaţă şi pantofi…ce pantofi! Nu ştiu dacă şi aici a semnat condica Manolo cu creaţii care să facă ravagii mai ceva decât relatările lui Marco Polo, dar dacă unele dintre cele prezente în sală au avut ca obiectiv luarea pulsului încălţărilor de top, au avut la ce să reflecteze. La început, nu am înţeles de ce e aşa bătaie pe locuri. Cum nu văzusem nici prima parte, nici serialul, puteam fi declarată virgină la capitolul totul despre sex. La final am rămas la fel de obscură în perceperea filmului. Se poate să fie vorba despre un oarecare trend în modă pe care acesta l-ar putea stabili pentru cele cu entuziasm mult în această direcţie, să fie ascuns undeva printre cadre un mesaj subliminal pour les connaisseuses. Eu am rămas cu întrebarea venită din cu totul alt registru. Mie clar mi se pa