A fost odată ca niciodată… Cu mult, mult inainte de a fi apărut facilităţile Copy-Paste şi Print, textele se reproduceau prin copiere de mână - la inceput cu pana (de gâscă), apoi cu tocul, zis şi condei, apoi cu stiloul şi, spre zilele noastre, in epoca bezmetic-risipitoare a obiectelor de unică folosinţă, cu pixul. Decât să copiezi, mai bine scriai ceva din capul tău…
Şi totuşi, existau texte, puţine, care binemeritau a fi perpetuate, prin copiere, spre veşnică citire. Pentru dăinuirea şi propagarea lor a fost inventat tiparul.
Tiparul este una dintre marile invenţii ale Chinei antice. Cele mai vechi cărţi ale omenirii au fost obţinute prin metoda xilografiei, folosind lemnul (gr. xulon - "lemn") drept suport pentru gravurile transpuse pe pânză sau pe hârtie. Invenţia care a hotărât saltul spre epoca modernă a reproducerii informaţiei a fost litera mobilă din metal, datorată lui Johannes Gutenberg (1398-1468). Om de tip vechi, lipsit de simţ practic, Gutenberg nu a fost in stare să se chivernisească exploatându-şi comercial invenţia. Ceea ce urmărea el de fapt era să reproducă, in cât mai multe exemplare, Biblia, nu să se imbogăţească… Au ştiut, alţii, să o facă după el, transformând tipografia in industrie poligrafică.
Una dintre soluţiile de eficientizare a muncii de culegere manuală a literelor mobile care, prin paginare, deveneau texte a fost inventarea aşa-numitelor logotipuri (fr., engl. logotypes), combinaţii de litere, silabe sau chiar cuvinte frecvente. De pildă, in loc să culeagă ş + i, tipograful avea la dispoziţie logotipul şi, cele două litere turnate deja impreună in plumb. Sau putea folosi logograma "&", un semn pentru un cuvânt intreg.
In secolul XX, cel al producţiei de masă care obligă producătorul la efortul, adesea inutil, de a se diferenţia, in ochii consumatorului, de ceilalţi producători, logotipul şi logograma
