În noul său volum de publicistică, STRATEGIA ŞI TACTICA DE A NE FURA SINGURI CĂCIULA, Editura „Viaţa Medicală Românească“, dr. Mihail Mihailide surprinde prin altoiul unui ciot din limbajul de lemn pe o vorbă veche românească. Din primele pagini aflăm că „Strategia şi tactica“ este anume aleasă spre a aminti de unele dintre metehnele din anii de până în 1989, încă „de actualitate“. „A ne fura singuri căciula“ este o expresie pe care nu o întâlnim în vreo altă limbă şi, folosită în titlu, are efectul unui duş rece. Cum vine asta? Cine este făptaşul şi cine păgubitul? Cum întrebările ar putea continua, aproape că desluşim cum de s-a făcut ca absurdul să răsară pe plaiurile mioritice. Căutând răspuns, o zare de înţelegere am întâlnit-o la un vechi înţelept şi ar însemna „a-ţi păgubi agoniseala cu câştigul“. Dr. Mihail Mihailide şi-l asociază pe Constantin Rădulescu-Motru care, în „Psihologia poporului român“, vorbeşte de „neperseverenţa“ poporului român înţeleasă de unii autori şi ca o formă de adamism. (...)

Scrie filosoful: „Unde profesiunile se ocupă fără selecţie, avem neperseverenţă la lucru“. Exact asta demonstrează dr. Mihail Mihailide de-a lungul a aproape trei sute de pagini în care sunt cuprinse articolele apărute în Viaţa medicală între anii 2000 şi 2009, cu supratitluri semnificative – „In media res“, „La timpul prezent“, „Prepeleacul cu jurnale“ şi „33 de cvadraţi de apropouri şi reflecţii“. Se cuvine să remarcăm că autorul, înzestrat cu un deosebit simţ al măsurii, al echilibrului şi al nuanţei, este departe de a fi obsedat doar de jumătatea goală a paharului, cum se întâmplă în marea parte a publicisticii româneşti. Spirit constructiv, el prefigurează jumătatea plină, arătând licări de lumină în întunericul ce pare că ne înconjură ca un blestem. Aş remarca aici, cu deosebire, cronicile apărute sub genericul „Cartea confraţilor“, din care