Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Saptamana Europeana a Veterinarilor protejarea sanatatii animalelor si asigurarea sigurantei alimentelor prin trasabilitate

Publicat in Ziua Constanta, vineri 11 iunie 2010 ·

Din anii '90, când BSE (encefalita spongiformă bovină) şi alte boli loveau puternic atât industria cât şi încrederea consumatorilor, Uniunea Europeană a făcut eforturi considerabile şi paşi importanţi pentru a întări Sănătatea Animalelor şi Siguranţa Alimentelor. Trasabilitatea, posibilitatea de a urmări animale sau produse alimentare pe durata întregului ciclu de viaţă - de la naştere sau producţie până când ajung în farfuriile noastre: de la fermă până la furculiţă - a fost principala preocupare în cadrul acestor eforturi. Aceste aspecte vor fi elementele principale discutate în cadrul ediţiei din acest an a Săptămânii Veterinare Europene (EVW), care va începe luni, 14 iunie, şi se va încheia duminică, 20 iunie. O conferinţă de două zile despre identificare şi trasabilitate pe parcursul lanţului trofic va da startul ediţiei din acest an a EVW.

Comisarul European pentru Sănătate şi Politici pentru Consumatori, John Dalli, a declarat: "Astăzi, considerăm ceva firesc faptul că ştim istoricul complet al unei bucăţi de carne de vită sau că putem identifica fiecare oaie din UE şi produsele alimentare de-a lungul întregului lanţ trofic. Acest nivel de protecţie a sănătăţii animalelor şi de siguranţă a alimentelor nu a fost obţinut peste noapte. A fost nevoie de ani întregi pentru a avea un cadru legal solid şi comprehensiv şi pentru a dezvolta instrumentele necesare care să întărească lanţul nostru trofic". Comisarul a adăugat: "Ediţia din 2010 a Săptămânii Veterinarilor va sublinia aceste realizări, în special trasabilitatea."

Provocări şi beneficii

Trasarea animalelor şi a produselor animale pe o piaţă liberă formată din 27 de state membre necesită sisteme sofisticate. Adesea, cetăţenii nu sunt conştienţi de importanţa şi beneficiile pe care această procedură le aduce, în timp ce, uneori, industria vede regulile de trasabilitate ale UE ca pe o po

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 5 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 3 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 4 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 3 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 7 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 4 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 2 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum 3 ore
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/7°
mie.

2°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/8°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
Constanta
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

4°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°