Mihai Rusu, fosta voce de la Radio Europa liberă, laudă gazda Cupei Mondiale la fotbal, despre care spune că, în ultimii patru ani, s-a pregătit ca la carte pentru a organiza cel mai important eveniment sportiv al anului. Sursa: Adi Dobre
Mihai Rusu a fost omul care i-a ținut la curent pe români cu știri sportive adevărate înainte de 1989. Mihai Rusu, care în urmă cu două zile a împlinit 62 de ani, pare neschimbat.
E același tip punctual, serios, echidistant, dar mai ales foarte bine documentat. Din Germania, acolo unde e stabilit de mai bine de trei decenii, Rusu a făcut pentru evz.ro o scurtă prezentare a Campionatului Mondial de fotbal, competiție care debutează astăzi în Africa de Sud.
”Gazdele au respectat rețeta germană”
Evz.ro: Cum vezi primul Mondial african?
Mihai Rusu: E foarte greu să găzduiești un Campionat Mondial după Germania. Și spun asta pentru că nemții, care au organizat ultima Cupă Mondială, fac totul doar la superlativ. De altfel, sudafricanii au preluat, imediat după Mondialul din 2006, o mulțime de specialiști germani care să-i învețe cum să organizeze un turneu final. Au plecat în Africa de Sud specialiști în pază și protecție, construcția stadioanelor, infrastructurii, comerțului, turismului și a transportului.
Care a fost rodul colaborării?
Toate stadioanele din Africa de Sud au design german! Importul de tehnologie și cunoștințe germane a fost masiv. În aceste condiții, gazdelor nu trebuiau să fie decât niște buni executanți și să respecte cu sfințenie rețeta germană. Primăria din Munchen a dat asistență sudafricanilor inclusiv în privința acordării autorizației de funcționare a banalelor tarabe.
”Premier League are 100 de străini în Africa de Sud”
Cine e favorită la titlul suprem?
Cred că acest Mondial va fi cucerit de o echipă europeană. Nu știu care!