Lumea noastră intelectuală seamănă, adesea, cu o gherilă urbană şi abundă în vendete imunde. După ce Evenimentul zilei a lansat, sub semnătura Mirelei Corlăţan, cîteva pseudodezvăluiri despre o presupusă colaborare cu Securitatea a lui Adrian Marino, mulţi dintre cei iritaţi de volumul postum Viaţa unui om singur şi de alte atitudini mai vechi ale regretatului cărturar au exultat. A urmat, previzibil, reîncălzirea unor paralelisme de genul: „– Cine-a fost mai vinovat, Noica sau Marino?“ „– Al vostru-i mai vinovat!“ „– Ba, al vostru!“. Într-un elan justiţiar pe cît de pripit, pe atît de nedeontologic, unii comentatori s-au repezit să ia drept adevăr absolut informaţiile preluate de Mirela Corlăţan din arhiva CNSAS. Laszlo Alexandru, de pildă, n-a ezitat să-i ia în cătare pe toţi cei care au îndrăznit să-i ia apărarea „ticălosului“ dovedit. Ceva mai precaut, dar la fel de supărat, s-a arătat a fi, în România literară, Dan C. Mihăilescu. Între timp, apariţia unor cercetări precum cele ale lui Gabriel Andreescu (din cotidianul.ro) sau ale Simonei-Maria Pop (din Observator cultural), cărora li s-au adăugat mărturiile lui Neculai Constantin Munteanu (tot din Observator cultural), au infirmat substanţial verdictele din Evz, scoţîndu-le la iveală neprofesionismul şi probînd reaua-credinţă a celor care s-au folosit de ele pentru a-şi delegitima adversarii şi pentru a se răzbuna, laş, pe un mort.

Despre cotidianul.ro şi ultimele sale avataruri (mai ales cele de după demisia facţiunii care a realizat, apoi, platforma Vox Publica) se pot spune multe. Totul depinde, s-ar zice, de unghiul politico-ideologic din care priveşti lucrurile. Dacă eşti anti-Băsescu, ar trebui să-ţi apară ca un ziar critic, combativ şi iconoclast în sensul cel mai bun al cuvîntului. Dacă eşti pro-Băsescu, musai să-l vezi ca pe o fiţuică vadimistă, menită să spurce elitele apropiate Put