Bătrânul de 80 de ani stă lângă o uşă masivă, ruginită pe alocuri. Pe o hârtie lipită, un nume e scris cu litere de tipar. Sub el, un traseu al terorii de 13 ani este schiţat în câteva cuvinte: totul a început şi s-a sfârşit la Jilava, la Fortul 13. Sursa: Andreea Dogar

Ca om liber, Ion Baurceanu s-a întors pentru prima dată la fort anul trecut. Acum, a venit pentru a doua oară. Câteva fotografii atârnă pe zidurile roase ale fostei închisori, alături de poezii şi meditaţii scrise pe coli dehârtie. Pe coridoarele lungi se aud poveşti spuse cu voce joasă.

Zece dintre foştii deţinuţi politici de la Jilava din perioada comunistă au venit ieri la Jilava, la invitaţia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, care doreşte să transforme fortul într-un muzeu al totalitarismului din România. FOTO evz.ro

Fortul de la Jilava

"Nu puteai să stai ca boul"

În 1952, Baurceanu era arestat pe motiv că activa în cadrul unor “organizaţii naţional-ţărăniste”.

„În ’52 ţara era ocupată de ruşi, începuse colectivizarea. Şi ne-am organizat şi noi în şedinţe. Nu puteai să stai ca boul. Dar practic nu făceam nimic”, povesteşte fostul deţinut politic.

A ajuns la Jilava, unde a fost încarcerat în Fortul 13, care se află în perimetrul penitenciarului. Timp de şase luni de zile a stat într-o celulă: în total, erau 30 de deţinuţi. Nu aveau nici paturi, doar nişte şiruri de scânduri.

„Am fost bătuţi, ţinuţi în frig. Iar vara eram aşa de înghesuiţi încât ne sufocam de căldură”, îşi aminteşte el.

După o jumătate de an a fost transferat la mină la Baia Sprie, apoi la Aiud, Gherla, Periprava, Galaţi. „La Periprava am dus-o ceva mai bine că am făcut TBC la gât, un tip de TBC din cauza mizeriei, a foamei”, spune Baurceanu.

Drumul său prin închisorile din România, care începuse în 1952, s-a terminat tot la Jilava, unde a stat opt luni de zile în 1964