Cel mai mare festival de rock organizat vreodată în România, “Tuborg Green Fest presented by Sonisphere Festival” se îmbogăţeste cu patru nume noi. După dispariţia fulgerătoare a lui Ronnie James Dio şi după anularea apariţiei trupei Mastodon, organizatorii anunţă completarea festivalului cu noi idoli ai iubitorilor de rock dur. Sursa: Petru Groza - Artmania
Astfel, trupele Accept, Paradise Lost şi Orphaned Land vor urca pe scenă vineri, 25 iunie, iar Anathema se va alătura trupelor din ultima zi a festivalului Tuborg Green Fest presented by Sonisphere Festival.
ACCEPT este o trupă germană de heavy metal, înfiinţată la începutul anilor 70, cu un rol important în dezvoltarea unor genuri rock ca "speed metal" şi "teutonic trash metal". Succesul trupei a venit în 1983, odată cu lansarea albumului “Balls To The Wall” promovat de single-ul cu acelaşi titlu. Trupa s-a destrămat în 1997, după care s-a reunit pentru scurt timp, în 2005, şi apoi în 2009, avându-l pe Mark Tonillo pe postul de frontman, în locul fondatorului Udo Dirkschneider.
În noua formulă au înregistrat un nou album pe care l-au lansat în luna mai a acestui an. Intitulat “Blood Of The Nations”, albumul este prima producţie discografică originală a trupei, după 14 ani de pauză. De-a lungul carierei, trupa a vândut peste 30 milioane de albume.
ANATHEMA vine din celebrul Liverpool, oraş care a dat rock-ului mondial multe nume care au intrat în istoria genului, precum Paradise Lost şi My Dying Bride, alături de care trupa Anathema a jucat un rol important în dezvoltarea sound-ului death/doom şi gothic metal. Începând cu albumul Etheric, trupa se distanţează de curentul death/doom, optând pentru un sound mai melodic şi anunţându-şi tranziţia către un gen nou, atmospheric rock. Ultimul album al trupei – “We're Here Because We're Here” - a fost lansat la finalul lunii mai 2010. @N_P