Să începem cu fotografia zilei. Operele lui Emil Bock despre Apocalipsă. Încercaţi, e ieftin:)
Încă o zi prin tîrgul de carte. Am mai cumpărat cîte ceva. Ba chiar am şi primit cîteva cărţi de pe la edituri (criticii mai şi primesc cărţi, ştiţi?). Am vrut să fac un material cu cele mai mişto cărţi sub 5 lei. Nu prea am găsit. Cela mai mişto sub 10 lei, iarăşi foarte puţine. M-am lăsat repede păgubaş. două excepţii.
La categoria cărţi de cinci lei stă foarte bine Paralela 45. Mi-am luat Gombrowicz (Posedaţii) la preţul ăsta incredibil. Mai au Pavic, mai au tot felul de cărţi bune publicate cu ani în urmă. Deci se poate. La corint era ceva Braudel cu 5 lei, dar în două zile a dispărut.
Categoria sub 10 lei e reprezentată destul de bine la Humanitas şi Polirom – multe titluri bune, dar pe care, dacă eşti fanatic de carte, probabil ţi le-ai luat deja. Mă rog, vedeţi şi voi. Cert e că e slabă de tot mişcarea cu reducerile anul ăsta. Mă aşteptam la un show al preţurilor de criză. Nu a fost aşa.
L-am văzut pe Esterhazy, foarte simpatic şi cald, notă discordantă faţă de încordarea culturală din jur. Cu 30 de lei se pot lua cărţi publicate acum cîţiva ani care n-ar trebui să lipsească (Curtea Veche e editorul).
Una dintre vedetele incontestabile ale tîrgului a fost în mod clar ziaristul Grigore Cartianu: strînge lume în ficare zi şi vorbeşte despre Ceauşescu pînă la epuizare. După lansare am şi găsit cîteva bătrînele răpuse de oboseală pe mocheta din dreptul standului cu pricina. Un public 70 plus care nu se mai satură de Ceauşescu…
Ceva mai puţini oameni am văzut la o lansare cu Tismăneanu, Avramescu în faţă, Liiceanu în public. În anii trecuţi cînd vorbeau oamenii ăştia n-aveai loc să arunci un ac – aşa că m-am întrebat răutăcios dacă recentele evoluţii politice au vreo contribuţie la densitatea publicului.
Iliescu şi gol