Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Semănăm, nu glumă

Publicat in Adevarul, vineri 11 iunie 2010 ·

Cartea lansată recent de Ion Iliescu la Bookfest adună memoriile unui om şi ciupeşte memoria celorlalţi.

Când îi vine bine, românul se alintă în cheie comparativistă. Îşi aduce aminte că Timişoara s-a numit Mica Vienă, iar Bucureştii au fost Micul Paris şi bombează pieptul. În cazul în care masajul de întreţinere a orgoliului nu ajunge, există oricând varianta istoriei contrafactuale. Însă la noi „Cum ar fi dac-ar fi" se joacă mai bine în varianta de condiţional trecut - „Cum ar fi fost dac-ar fi fost" - , semn că ipotezele irealizabile ne atrag mai mult decât cele peste care suflă încă aburul posibilului. 2010 e anul în care şotronul contrafactual se practică frenetic în România, fiindcă închide ciclul pronosticurilor lui Silviu Brucan.

În acelaşi timp, Ion Iliescu Tătucul se întâlneşte cu Alexandre Dumas Tatăl nu doar sub semnul cărţii, ci şi al titlului. De bine, de rău, am ajuns „După douăzeci de ani". Şi ce se observă prin norul de suspiciuni, greve, acuzaţii, devalizări şi cârdăşii? O coincidenţă, nimic mai mult. Perfect. Să-i deschidem uşa şi s-o poftim în casă.

Coincidenţa se numeşte Camerun - ţară, dar şi echipă de fotbal. Cartea lansată recent de Ion Iliescu la Bookfest adună memoriile unui om şi ciupeşte memoria celorlalţi. Cu douăzeci de ani în urmă, minerii convocaţi de Ion Iliescu au bruiat meciul Camerun-România de la Campionatul Mondial din Italia. Data întâmplării? 14 iunie. Scenele din Piaţa Universităţii au împins atunci România într-un peisaj medieval şi într-o vecinătate papuaşă. Capitalul de simpatie acumulat în câteva luni s-a risipit în două zile, iar Occidentul a prins să se întrebe tot mai apăsat care e logica de funcţionare a unui popor care înlătură comunismul pentru a alege un comunist.

Două decenii mai târziu, Ion Iliescu revine cu o nouă formă de sfidare copertată, în care prezintă puciul drept revoluţie şi complo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 42 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 18 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 24 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 50 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 23 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Pacienții vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat, anunță președintele CNAS

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Horaţiu Moldovan, a declarat luni, 21 iulie, că pacienţii vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°