* Viitorul Însurăţei joacă la CS Tunari, iar Viitorul Ianca acasă cu lidera grupei, Viitorul Constanţa * toate partidele încep la ora 18.00
După trei sezoane petrecute în eşalonul al treilea, CF Brăila promovează în Liga a II-a, iar elevii lui Daniel Timofte vor să parafeze acest important succes cu o victorie la Willy Bacău, în ultima etapă a returului.
Ambele formaţii şi-au realizat obiectivele, de aceea partida de astăzi poate avea iz de vacanţă. În cazul unei remize, brăilenii vor pierde însă destui bani, confom regulamentului de ordine interioară, de aceea ei vor căuta să câştige şi acest ultim joc şi abia după aceea se pot considera în vacanţă.
Partida dintre Willy Bacău şi CF Brăila este condusă la centru de bucureşteanul Marius Baston, iar la cele două linii vor oficia Botond
Szakali şi Atitila Szabo, ambii din Odorheiu Secuiesc.
În tur, pe Municipal, CF Brăila s-a impus cu 2-1, pentru gazde marcând Stăncioiu şi Bucă în prima repriză şi Hurdubei reducând din diferenţă cu un minut înainte de finalul partidei.
Viitorul Însurăţei încă mai speră în minuni, adică să câştige la CS Tunari, iar Farul II Constanţa să nu învingă Partizanul Merei pe teren propriu. Dacă totul va ieşi conform viselor lui Vioreanu et company, Însurăţeiul va avea echipă în Liga a III-a şi în sezonul următor.
Viitorul Ianca joacă pe teren propriu cu lidera seriei a doua, Viitorul Constanţa, şi nu are nici măcar şanse teoretice de a obţine un rezultat pozitiv în această întâlnire, cum de altfel nu mai poate evita nici retrogradarea în Liga a IV-a. * Viitorul Însurăţei joacă la CS Tunari, iar Viitorul Ianca acasă cu lidera grupei, Viitorul Constanţa * toate partidele încep la ora 18.00
După trei sezoane petrecute în eşalonul al treilea, CF Brăila promovează în Liga a II-a, iar elevii lui Daniel Timofte vor