A apărut un nou volum, Minunea timpului trăit (Humanitas, 2010), al treilea din seria tulburătorului epistolar al familiei Pillat, după Biruinţa unei iubiri (corespondenţa dintre Dinu şi Nelli Pillat) şi Sufletul nu cunoaşte distanţele (culegere dedicată integral Piei Pillat). Opul adună la un loc epistolele Monicăi şi ale Ştefanei (Lily) Velisar-Teodoreanu către Pia Pillat, pe care prefaţatorul ediţiei, Horia-Roman Patapievici, o consideră fără ezitări drept „una dintre cele mai frumoase voci din literatura română“.
Minunea timpului trăit, Din corespondenţa Monicăi Pillat şi a lui Lily Teodoreanu cu Pia Pillat , Ediţie de Monica Pillat, Lily Teodoreanu, Prefaţă de Horia-Roman Patapievici, Editura Humanitas, Colecţia „Convorbiri/ Corespondenţă/Portrete“, 2010, 288 p.
Bine, bine, dar ce a scris propriu-zis Pia ca să merite asemenea, tuşantă, apreciere? Din scurta notiţă biobibliografică ce escortează corpusul de scrisori, aflăm că, în ciuda talentului său precoce, fiica poetului de la Florica a semnat doar nişte texte răzleţe, o sumă de povestiri şi poeme nu mai mult decît onorabile, plus două romane cu caracter autobiografic, apărute la intervale mari de timp (primul, Zilnic începe viaţa, datează din 1937-1938, iar celălalt, The Flight of Andrei Cosmin, vede lumina în 1972, în exil, fiind publicat sub pseudonim). Evident, prea puţin pentru a vorbi de o carieră de scriitor în adevăratul sens al cuvîntului. Dar vocea acestei femei admirabile se va face auzită în toată splendoarea, dincolo de spaţiul mort al literei tipărite, în lumina vieţii care se vieţuieşte, acolo unde frumuseţea morală şi dragostea de aproapele ridiculizează egoismul meschin al condeierului dornic de afirmare. Din fotografii, ne priveşte ghiduş o făptură mărunţică, argint-viu, cu ochii ca două mărgele negre şi cu nasul în vînt. Vestimentaţia lejeră, băieţească îi dă
