Unic este şi acum, iar ultimul mare eveniment pe care l-a acompaniat a fost Maratonul de Poezie şi Jazz, desfăşurat în noaptea de 4 spre 5 iunie, la Opera Naţională din Bucureşti. Pianistul şi compozitorul de jazz Mircea Tiberian s-a născut la Cluj, în 1955, şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa la Sibiu, iar în 1975 s-a mutat la Bucureşti. În 1980, a absolvit Conservatorul bucureştean. A cântat, printre alţii, alături de Larry Coryell, Tomasz Stanko, Herb Robertson, Ed Shuller, Nicholas Simion, Adam Pieronczyk, Maurice de Martin, Theo Jorgensmann, Johnny Răducanu, Aura Urziceanu, Dan Mândrilă, Anca Parghel. Printre premiile obţinute de el se numără: Muzicianul Român al Anului (1987); Premiul Uniunii Compozitorilor pentru compoziţie de jazz (1990, 1996, 2000); Premiul pentru Întreaga Activitate Artistică (Asociaţia de Jazz Napocensis, 2001).
- Care este prima ta amintire legată de muzică?
- Locuiam undeva la periferia Sibiului. Se întâmpla ca pe strada mea să treacă elevii şcolii de ofiţeri în drumul lor spre câmpul de exerciţii. Şi nu puteau trece decât cântând cât îi ţineau puterile. Mă sculam în fiecare dimineaţă cu propoziţia "Cu cântec înainte, marş" după care urma "Avem o ţară, o datorie, o misiuuune de luptă de-nde-pli-nit" sau mai paşnica "Frunzuliiiţă verde, verde de stejar, a plecat Gheorghiţă militar". Aşa se face că într-o bună zi m-am trezit mergând beethovenian cu mâinile la spate încolo şi-ncoace prin holul casei şi cântând următorul refren: "Înainte partizani, înainte partizani!". Cred că aveam vreo 3 ani. A fost prima mea compoziţie. Text şi muzică. Linia melodică era originală, deşi corespundea întocmai vestitului cuplet din anii treizeci "Toata ziua-n ascensor, când mă sui, când mă cobor" - adică număra tot 3 note. Melodia mea nu avea însă ritmul Charleston-ului, ci din tonalitatea minoră răzbatea doar dârzenia şi îndârj
