Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liniuţe cu automodele în incinta Iulius Mall

Publicat in Adevarul, vineri 11 iunie 2010 ·

Pasionaţii de automodelism vor organiza mâine şi duminică primul campionat de drift pentru radiocomandate din România. Derapaje controlate, bolizi în miniatură şi hostesse frumoase vor fi ingredientele unui show de zile mari în centrul comercial din Gheorgheni

În cadrul competiţiei sunt aşteptaţi peste 30 de participanţi din toată ţară. Evenimentul va debuta mâine, începând cu ora 14.00, pe pista amenajată în jurul fântânelor arteziene din Iulius Mall, cu manşele de calificare, antrenamente, dar şi câteva demonstraţii cu automodele sau aeromodele. „Dorim să promovăm hobbyul nostru şi să educăm publicul. În perioada asta nefastă, trebuie să mai scapi de stres”, a declarat Andrei Suciu, unul din organizatori.

Premii mari într-un sport nepromovat

Potrivit lui Suciu, pentru prima dată în istoria automodelismului din ultimii 20 de ani, acest sport a reuşit să atragă companii de mare notorietatea în vederea sponsorizării unui asemenea eveniment. „E prima competiţie din ultimii ani, unde premiile sunt mari, depăşesc 3.000 de euro“, a completat Suciu. Duminică, între orele 14.00 – 19.00, va avea loc finala, când se vor întrece cei mai performanţi drifteri de radiocomandate din oraşe precum Cluj, Bucureşti, Târgu Mureş, Braşov, Iaşi etc. Concursul va debuta în oraşul de pe Someş, însă organizatorii sunt hotărâţi să organizeze în lunile următoare etape ale campionatului în Oradea sau Braşov.

Hostesse pentru maşinuţe

În timpul desfăşurării concursului atmosfera va fi animată un hostesse care vor încerca să pună în evidenţele maşinuţelor sportivilor, un DJ, iar un MC va comenta concursul. Evenimentul nu va începe, însă, fără un „body contest”, unde concurenţii vor încerca să demonstreze că au în dotare cea mai frumoasă maşinuţă. „Exteriorul contează foarte mult. Cu asta te lauzi prima dată”, a spus Istvan Gyurka, un automodelist cluj

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Nicușor Dan, vizită oficială la Berlin - „România și Germania semnează un Plan Comun de Acțiune pentru consolidarea cooperării bilaterale”

Ziua Constanta acum 49 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Fe

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 36 minute
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 2 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

VIDEO Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic: „De la meci la meci văd progrese”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Exclusiv în România: Inspiri, ești copiat și încasezi în SuperSocial! Superbet lansează programul SuperPariori

HotNews acum o ora
Superbet a făcut, vineri, 18 iulie, un pas nemaiîntâlnit în industria pariurilor sportive din România: s-a lansat SuperPariori, programul exclusiv din SuperSocial în care pariorii de top sunt recompensați pentru fiecare bilet copiat de către alți ut

Primăria Sectorului 1 pierde procesul cu Romprest. Acum, trebuie să plătească 79 de milioane de lei plus penalități

Mediafax acum 55 minute
Instanța a decis joi, definitiv și executoriu, că Primăria Sectorului 1 trebuie să-i plătească operatorului de salubritate Romprest datoriile restante de 79 de milioane de lei, la care se adaugă penalitățile. Consiliul Local al Sectorului 1 trebuie

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°