Altes Museum din Berlin este astăzi doar amintirea, destul de estompată, a ceea ce fusese destinat să reprezinte. Metamorfoza a început cu numele, a inclus obolul dureros al bombardamentelor din 1943-45, pentru a se identifica cel mai consistent cu avatarurile patrimoniului. În 1830, cînd a fost inaugurată sub auspiciile monarhiei prusace (Königliches Museum), această instituţie expunea sculptură antică şi pictură renascentistă. Destul de curînd, în 1845, la patru ani după decretul regal ce prevedea transformarea insulei de pe rîul Spree într-un sanctuar al artelor şi ştiinţei, muzeul a primit titulatura actuală, cu rezonanţă oarecum vetustă. A urmat, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, mai cu seamă prin efortul lui Wilhelm von Bode, un amplu proces de separare tematică şi relocare a patrimoniului, în paralel cu înfiinţarea unor noi muzee şi cu intensificarea achiziţiilor. În aceste împrejurări, în 1904, Altes Museum este restrîns doar la sfera Antichităţii clasice, urmînd a-i fi ulterior adăugată şi colecţia de artă veche egipteană. După trecerea prin infernul războiului şi o recuperare lentă, încheiată abia în 1966, muzeul a funcţionat în această configuraţie pînă în 2009, cînd colecţia de artefacte egiptene (al cărei incontestabil giuvaer este bustul lui Nefertiti) a fost mutată în Neues Museum din vecinătate. Actualmente, în vechiul stabiliment al lui Friedrich Wilhelm al III-lea sînt instalate piesele de ceramică şi statuară greacă (inclusiv vechea civilizaţie minoică), respectiv arta etruscă şi romană, sub forma basoreliefurilor, a sarcofagelor sau fragmentelor de frescă şi mozaic. Astfel, restrîns la doar o parte din vechea colecţie şi din potenţialul clădirii, Altes Museum lasă impresia provizoratului, în preziua modernizării (şi reconfigurării) al cărei suflu a traversat, în ultimul deceniu, întreaga Insulă a muzeelor din Berlin. Tocmai într-u