Acum, după două decenii, "fenomenul Piaţa Universităţii" poate fi însă discutat obiectiv, fără nici un fel de partizanat. Şi asta pentru că, dincolo de invectivele cu care a fost blagoslovită de Ion Iliescu şi de alţi lideri politici ai vremii, dar şi de aspectul său de "festival" cultural-artistic, "Golania" a fost şi o rampă de lansare a unor revendicări politice. Este drept că atunci, abia apărutele şi mult prea fragilele "partide istorice" nu s-au implicat în mod direct în mitingul maraton care a electrizat Capitala timp de 55 de zile şi de nopţi. Oficial, rolul de organizatori a fost asumat de Asociaţia 16- 21 Decembrie, Forumul Antitotalitar Român, grupurile de opinie reunite sub sigla "Alianţa Poporului" cărora, încă din seara de 24 aprilie 1990, li s-au adăugat Asociaţia 21 Decembrie 1989 şi Liga Studenţilor.
Au fost ei oare singurii? Privit din exterior, mitingul părea un soi de "perpetuum mobile" care funcţiona de la sine, pus în mişcare şi întreţinut doar de entuziasmul participanţilor din stradă, care nu aveau nimic altceva de făcut decât să vină acolo, să cânte, să spună "Tatăl nostru" şi să asculte cuvântările înflăcărate rostite din balconul Facultăţii de Geografie. Bineînţeles că nu a fost nici pe departe aşa. Vorbitorii care se adresau mulţimii, dar şi soliştii care cântau acolo, foloseau staţii de amplificare aduse de nu se ştie unde. Noaptea, Piaţa Universităţii era adeseori iluminată "a giorno" cu electricitate pe care nu se ştie cine a plătit-o. Este drept că, începând din 25 aprilie 1990, Studioul cinematografic Buftea a filmat manifestaţia cu aparatură profesională, iar întregul spaţiu a fost iluminat cu proiectoare deosebit de puternice. Dar asta a durat doar două zile. Cine a asigurat iluminarea şi cine a plătit factura consumului de energie din restul timpului? Nici asta nu se ştie. Şi nici nu o să mai aflăm vreodată.
@N_P
