Guvernul a autorizat ministerele Apărării şi Internelor să scoată din rezerva de stat o cantitate totală de peste 35.000 tone petrol pentru turboreactoare, benzină şi motorină destinate unităţilor din subordine, motivând că bugetul limitat nu poate acoperi costurile de achiziţionare de combustibili. Scoaterea acestor combustibili de la rezerva de stat a fost decisă de Guvern prin ordonanţă de urgenţă. Decizia este argumentată de Executiv prin "persistenţa efectelor crizei
Guvernul a autorizat ministerele Apărării şi Internelor să scoată din rezerva de stat o cantitate totală de peste 35.000 tone petrol pentru turboreactoare, benzină şi motorină destinate unităţilor din subordine, motivând că bugetul limitat nu poate acoperi costurile de achiziţionare de combustibili.
Scoaterea acestor combustibili de la rezerva de stat a fost decisă de Guvern prin ordonanţă de urgenţă.
Decizia este argumentată de Executiv prin "persistenţa efectelor crizei economico-financiare şi insuficienţa resurselor necesare finanţării integrale de la bugetul de stat a achiziţiei cantităţilor de combustibili, în scopul funcţionării tehnicii din dotarea Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru îndeplinirea atribuţiilor operative".
Astfel, Ministerul Apărării Naţionale va scoate gratuit de la rezerva de stat, pentru Statul Major al Forţelor Aeriene, 12.000 tone petrol pentru turboreactoare, cantitate care poate fi însă diminuată "în funcţie de pierderile normale" înregistrate pe perioada păstrării în rezerva de stat, se arată în ordonanţă.
În acelaşi timp, Ministerul Apărării, dar şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru structurile de ordine şi siguranţă publică, vor scoate tot gratuit din rezerva de stat 760 tone benzină şi 23.100 tone motorină.
Pe facturi va fi înscris că nu se achită contravaloarea bunuri