Între 12 şi 27 iunie, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) şi Fundaţia Konrad Adenauer vor organiza în Pasajul Universităţii din Bucureşti expoziţia Constatare la faţa locului, care îşi propune să adune mărturii, imagini şi semne de întrebare legate de mineriadele din 13-15 iunie 1990. V-am prezentat deja o parte dintre poveştile cutremurătoare pe care le veţi descoperi acolo, precum şi câteva relatări la persoana I ale victimelor. Revin cu mărturii la fel de halucinante ale minerilor:
Din câte am aflat noi, locuitorii Bucureştiului vroiau să spargă, să fure; iar în faţa Parlamentului, sau mă rog nu ştiu exact locul unde eram fiindcă nu cunosc prea bine Bucureştiul, a venit Iliescu şi ne-a mulţumit. De fapt noi am fost de la întreprindere trimişi. Şi ni s-a zis că trebuie să mergem la Bucureşti. (B.V. – miner, fost vagonetar la E. M. Paroşeni) În după-amiaza zilei de 15 iunie, minerii au fost împărţiţi în două tabere: unii la Sala Polivalentă iar alţii la Casa Scânteii. Eu am fost în tabăra de la Polivalentă. Acolo ne-am uitat la televizor la meciuri şi dimineaţa au venit maşinile cu alimente. Eu, ca lider, am împărţit hrana tăind pâine, salam, şuncă şi ce mai era. Suplimentele erau venite de la Bucureşti, nu ştiu de pe unde exact, cu maşini speciale, furgonete de transport alimente (N. C. – miner, lider la E.M. Vulcan) Atunci i-am întrebat ce fac şi unde se duc. Şi atunci şoferul mi-a zis: “Lasă, că-i duc în Ferentari!” Şi mai era un civil cu şoferul în cabină. Şi atunci le-am zis la ortacii mei: “Băi, dacă la voi acasă ar veni cineva să intre peste voi în casă voi cum v-aţi simţi? V-ar cădea bine?” (N. C. – miner, lider la E.M. Vulcan) Veneau tot felul de civili care ziceau: „Acela-i drogat, sau acela-i golan”, şi minerii tăbărau imediat cu bâtele pe el. Nu mai stăteau să verifice. Deci erau m
