Pe 30 octombrie 1983, avocatul Raúl Alfonsín, din partea Uniunii Civice Radicale (de orientare social-democrată), era ales preşedintele ţării. Argentina trăia finalul dictaturii şi revenirea la democraţie. De altfel, Alfonsín (care a murit în 2009) a rămas cunoscut în istoria contemporană ca „părintele democraţiei“. La cinci zile de la asumarea puterii, el sancţiona două decrete prin care erau aduse în faţa instanţei atît organizaţiile de gherilă de stînga, cît şiprímele trei junte militare. În aceeaşi zi, dispunea crearea CONADEP (Comisia Naţională pentru Dispariţia Persoanelor), formată din personalităţi însărcinate să înregistreze cazurile de terorism care înspăimîntaseră o întreagă ţară. Celebrul scriitor Ernesto Sábato a fost desemnat preşedinte al Comisiei. Cercetările ei au relevat că există aproximativ 9.000 de cazuri de dispăruţi, dar unele organizaţii de drepturi ale omului (printre care şi Mamele din Plaza de Mayo) susţin că, în timpul dictaturii dintre 1976 şi 1983, în Argentina au dispărut în jur de 30.000 de persoane. Această ultimă cifră este cel mai frecvent propusă ca singura autentică. Raportul final al CONADEP, înmînat preşedintelui de către Sábato, în 1984, se intitula Nunca Más (Niciodată). Cunoscut şi sub numele de „Raportul Sábato“, el a fost transformat într-o carte, iar titlul său a devenit, rapid, slogan. Tot la ordinul noului preşedinte, se înfiinţa Banca Naţională de Date Genetice, în care s-au colectat, de-a lungul anilor, eşantioane de sînge ale rudelor dispăruţilor. Multe bunici ale copiilor dispăruţi au lăsat acolo mostre de sînge, încurajînd tineri născuţi între sfîrşitul anilor ’70 şi începutul anilor ’80 să îşi compare datele genetice, la cea mai mică îndoială legată de propria ascendenţă. Mostrele vor fi stocate pînă în anul 2050. Pînă în februarie 2010, fuseseră identificaţi 101 tineri dispăruţi. În 1985, primele trei junt