Privesc inginerul, profesorul, academicianul, minuitorul de complicate probleme matematice si nu-mi vine a crede. - Povesti? Cumva "Capra cu patru iezi"? - Exact. Si am de gind sa scriu si "Capra cu cinci iezi", glumeste amar profesorul. Profesorul Sebastian ma astepta in poarta, inca de cind primise telefonul prin care il anuntam ca trec pe la el ca sa mai stam de vorba. Desi multi ani s-au adaugat la virsta distinsului profesor, ramasese la fel de impozant ca in zilele lui de maxima forta, fizica si intelectuala. Nu pot spune ce m-a atras spre acest redutabil om de stiinta, cert este ca de 35 de ani eram prieteni. O prietenie fara cusur, intre doua generatii diferite. - Ma bucur ca ai venit. Ne intilnim atit de rar... - Sint inca intr-o hora epuizanta, obositoare si uneori mi se pare chiar inutila. - Nu vorbi asa. Sint momente cind te intrebi daca esti pe drumul cel mai bun. Numai ca adeseori nu mai ai alegerea intoarcerii. Intoarcerea inseamna risipa de timp si energie si nu-ti ofera, de regula, o alternativa mai convenabila. Mergeam umar la umar pe micul trotuar spre intrare si profesorul ma intreaba: - Stam afara? Am pregatit tot ce ne trebuie... - Multumesc. Imi place la nebunie liliacul inflorit. Ne asezam comod, savurind baia in mirosul de liliac. O crenguta inflorita ma mingiia usor pe cap. - Adesea aici stau si scriu. Sint la adapost de zgomotul strazii si in jur am doar imagini blinde, flori, pomi si tot ce natura, sau, mai bine zis, Dumnezeu, a creat mai frumos. - Si noi? Ce loc ocupam ? O prezenta fireasca sau fortata? - Eh, aici mai trebuie facuta o analiza atenta. - Si inca n-am fi siguri de corectitudinea concluziilor. Nu sintem neutri. Profesorul, in ciuda virstei sale, are miscari precise, chiar delicate si perfect sincronizate cu ajutorul pe care il ofeream voluntar. Octavia, femeia care il ajuta pe profesor de cind a ramas singur, are insusite cri