Nadine Gordimer (87 de ani) a fost recompensată cu Premiul Nobel pentru Literatură, fiind prima scriitoare din Africa de Sud care a primit această recunoaştere. Distincţia i-a fost acordată autoarei pentru „splendidele sale scrieri epice prin care – cum ar fi spus Alfred Nobel însuşi – a adus un bine imens omenirii“.
Majoritatea scrierilor autoarei Nadine Gordimer tratează tema disputei rasiale ce a tensionat istoria recentă a Africii de Sud, scriitoarea fiind o activistă a mişcării anti-apartheid şi devenind în timp vocea literară a acesteia.
Nadine Gordimer s-a născut la 20 noiembrie 1923 în Springs din provincia Gauteng, un oraş minier din apropierea Johanesburg-ului, într-o familie înstărită, dintr-un tată evreu şi o mamă de origine britanică. Primele observaţii asupra lumii pe care Nadine le notează sunt despre nedreptăţile comise de albi împotriva negrilor. Viitoarea autoare şi-a petrecut mare parte a copilăriei acasă, mama sa fiind convinsă că suferă de o boală a inimii. Izolată de restul lumii, Nadine a început să scrie la vârsta de nouă ani. Prima povestire scurtă pe care a scris-o a fost publicată în revista „Forum" din Johannesburg. Autoarea avea 14 ani.
Faima şi cenzura
Gordimer a petrecut primii ani de studiu în şcoala unei mânăstiri de maici. S-a înscris apoi la Universitatea Witwaterstrand din Johannesburg, dar a renunţat după un an. La momentul respectiv, diferite reviste sud-africane îi publicau deja frecvent povestirile scurte.
În 1951, revista „The New Yorker" îi accepta povestirea „A Watcher of the Dead", prima dintr-o serie lungă de naraţiuni scurte ale autoarei apărute în prestigioasa publicaţie americană, ce avea să îi deschidă drumul scriitoarei sud-africane către o largă audienţă internaţională.
Doi ani mai târziu, Gordimer pubică primul roman „The Lying Days" („Zile mincinoase" - 1953). Parţial autobiografi