Episodul 1
Ce m-a apucat?
“Ce faci, băi? Iar te-ai intors?” … mă întreba un coleg de radio, prin anii ‘90, pe când plecam des si mă întorceam la fel.
“Constantin, tu, de fapt, nu vrei să pleci în Canada. Tu doar cochetezi cu ideea.” … spunea, prin 2003, un fost vecin, realizator tv şi muzician care apucase să trăiască prin străinătăţuri şi încerca să vadă dacă şi eu vreau asta cu adevărat.
Am fost de multe ori întrebat şi am declarat întotdeauna că nu voi pleca niciodată din România la marele noroc, adică fără acte in regulă, cu excepţia cazului în care voi fi disperat. Mi se părea prea mare riscul de a fi oprit de un poliţist pentru că am traversat strada pe unde nu era voie, omul să îmi ceara actele, să-mi descopere statutul, să mă facă pachet şi să mă trimită înapoi acasă…fără drept de apel. Am mulţi prieteni care au plecat aşa, iar acum sunt foarte bine mersi prin diverse ţări de pe nişte continente. Eu nu am avut niciodată suficient de mult spirit de aventură ca să o fac.
Şi totuşi, acum am hotarît să plec. Nu în Canada (unde merge lumea), nu în Spania sau Italia (unde suntem deja aproape majoritari printre minorităţi), nici măcar în Franţa (unde, foarte francofon fiind şi mulţi amici având, probabil că mi-ar cam fi plăcut). Am ales Suedia. Mai bine spus, ea m-a ales pe mine. Si mai exact spus, nu m-a ales pe mine ci pe soţia mea care, ca majoritatea medicilor români, s-a gândit la un moment dat să se uite un pic şi peste gard. Însă suedezilor le plac familiile. Pornesc de la ideea că, dacă mergi acolo cu cealalaltă jumătate, copii si, eventual, părinţi, sunt sanse mai mari să te simţi bine şi să nu iţi vină sa pleci înapoi peste câteva luni.
Pentru că ei chiar investesc destul de mult în poveşti din astea.
Aş fi un ipocrit dacă aş spune că, în ultimii 20 de ani am avut cu adevărat probleme financiare î
