Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Galbenusuri de oua pe geamurile sediului PDL Constanta (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 12 iunie 2010 ·

Sindicaliştii constănţeni ai mai multor confederaţii sindicale au protestat ieri în faţa sediilor principalelor partide politice constănţene, PSD, PNL şi PDL, în încercarea lor de a-i îndemna pe parlamentarii de la malul mării să voteze moţiunea de cenzură a celor de la PSD. Dacă la PSD au fost prezenţi doar şapte poliţişti ai blocului sindical, iar la PNL nu mai mult de 28, toţi paşnici, la sediul organizaţiei judeţene a PDL, cei aproximativ 300 de sindicalişti de la CNSLR Frăţia, Blocul Naţional Sindical, Sanitas şi Hipocrat, s-au manifestat vehement. Pe lângă lozincile la adresa actualului guvern, protestatarii au aruncat cu ouă în sediul organizaţiei, pe toată durata întrevederii pe care liderii sindicatelor - Ion Caraignat, „Cartel Alfa", Remus Macovei - sindicatul cadrelor militare în rezervă, Vasile Oţelea (BNS), Lică Neagu - vicepreşedintele CNSLR Frăţia - au avut-o cu cei trei parlamentari democrat-liberali, Mircea Banias, Constantin Chirilă şi Maria Stavrositu. Chiar dacă aveau autorizaţie de miting doar până la ora 12.00, sindicaliştii au mai continuat protestul încă zece minute, liderii grupurilor sindicale fiind ulterior amendaţi pentru tulburarea liniştii publice. În cadrul discuţiilor care au durat mai bine de o oră, cei trei parlamentari constănţeni le-au ascultat liderilor de sindicat toate problemele pe care le aveau de comunicat, precizând, la final, că ei sprijină în continuare Guvernul Boc şi măsurile pe care Executivul a dispus să le aplice. „Grosul membrilor de sindicat a venit aici, la sediul PDL, au fost mai puţini la celelalte sedii de partide. Am solicitat ca măsurile de austeritate să fie excluse de pe lista pe care guvernanţii vor să o pună în aplicare. Banias ne-a promis că nu se vor face reduceri salariale la companiile unde statul este acţionat majoritar. Au spus că nu vor vota moţiunea pentru că este o strategie a partidului din ca

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 6 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 5 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 9 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 8 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 4 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 3 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 7 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 6 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°