În cursul zilei de ieri, Şcoala Specială nr. 2 a găzduit evenimentul de lansare al ordinului de începere a execuţiei lucrării „Extinderea Şcoala Specială nr. 2", iniţiată de Consiliul Judeţean Constanţa. La acest eveniment a participat Cristian Darie, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihaela Ristea, directorul adjunct al Direcţiei Judeţene pentru Protecţia Copilului Constanţa, precum şi directoarea Şcolii Speciale nr. 2, Victoria Halet.
Valoarea contractului de execuţie a lucrării se ridică la 661.655 lei, iar durata de execuţie va fi de şase luni. „Sperăm totuşi ca lucrările de execuţie să se termine mai repede, iar de Crăciun să avem inaugurarea", a declarat directoarea şcolii.
Lucrările vor consta în extinderea clădirii cu un complex de spaţii terapeutice, astfel încât să se poată desfăşura activităţi de recuperare în spaţiile nou create pentru elevii cu cerinţe educative speciale. Structura se va dezvolta pe acelaşi nivel de înălţime ca şi corpul existent (parter + etaj) conform legislaţiei în vigoare privind proiectarea obiectivelor pentru şcoli speciale. Mai mult decât atât, Cristian Darie a precizat că se vor achiziţiona echipamentele şi dotările necesare spaţiilor nou construite.
Proiectul priveşte atât extinderea şi modernizarea complexului terapeutic prin crearea unor spaţii suplimentare, cât şi dotarea acestora cu materiale didactice adecvate. Modernizarea va conduce la creşterea calităţii procesului instructiv-educativ şi terapeutic, în vederea dezvoltării personalităţii copiilor cu dizabilităţi, precum şi a recuperării capacităţilor de muncă, pentru asigurarea unei autonomii cât mai apropiate de normal, scurtându-se astfel durata incapacităţii de muncă.
Directoarea şcolii, Victoria Halet, a subliniat că acest proiect îmbunătăţeşte procesul instructiv - educativ la elevii cu dizabilităţi auditive. Spaţiul nou const