Da, l-am văzut!
Iaraşi, da. Am de gând să îl povestesc!
Recunosc cinstit. Unul dintre lucrurile care mi-au marcat pozitiv primii 18 ani din viaţă a fost aşteptarea serii de Telecinematecă. Erau acolo însă un nene, ori o tanti care porneau să ne spună dinainte ce se va întâmpla in film. Aş fi preferat, fără.
Şi totuşi, nu mă las până nu îmi dau cu părerea despre ce eu am vazut marţi la Budapesta, şi se va vedea în seara asta la Bucureşti.
Mi-ar fi foarte greu să spun că sunt fanul necondiţionat al vreunui artist. Ascult destul de multă muzică, iar atunci când sunt întrebat ce îmi place, raspund: muzica bună.
Îl respect pe Elton John, aşa cum îi respect pe Eric Clapton, Phil Collins, Mark Knopfler, Roger Waters s.a.m.d. După mulţi ani de radio, stiu texte şi cânt în maşină pe lânga multe hituri.
Orientarea lui sexuală nu mă interesează, însă îmi place tare îndrăzneala de a fi original nu doar în muzică, ci şi în atitudine. Sigur că, la statutul lui actual, nu mai riscă absolut nimic.
In sensul ăsta, mi se pare memorabil un interviu pe care l-a dat la BBC acum trei ani.
Gata. Trec la concert!
E bun. Foarte bun … deşi în prima oră nu am auzit nici o piesă cunoscută. (Dar poate că nu sunt un fan suficient de convins.) Deşi a avut momente în care parea că îl lasă vocea… dar şi-a revenit mereu după o gură de apă. Deşi a cântat versiuni de concert ale pieselor, care ajungeau astfel la vreo 10 minute bucata. Deşi nu a avut nici un artificiu tehnic. Cale de două ore şi jumătate a cantat doar el, împreună cu trupa. A avut în plus doar niste proiectii video pe fundal. Nu şi-a schimbat ochelarii şi nici haina … una cu rachete, stele si figura lui pe spate.
Prima piesă pe care am recunoscut-o a fost “Rocket Man”. Au urmat “Sacrifice”, “Candle in the wind”, “Something about the way you look tonight”, “Crocodile Rock”
